Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Păduri nesfârșite de fag și de gorun în Cheilie Mănăstiirii, rezervație naturală în Apuseni, între satele Valea Mănăstirii și Fata Pietrii

foto: Consiliul Județean Alba

Vă invităm să descoperiți Cheilie Mănăstiirii, o rezervație naturală complexă ce se află pe teritoriile administrative ale comunei Râmeț (sat Valea Mănăstirii) și Stremț (sat Fata Pietrii).

„Rezervația naturală Cheile Mănăstirii este situată în partea central-estică a Munţilor Trascăului, pe cursul mijlociu al Văii Geoagiului, numită aici Valea Mănăstirii, iar în amonte de Cheile Râmeţului, Valea Mogoşului, și se întinde pe o suprafață de 15 ha.

Cheile au fost formate prin eroziune şi alcătuiesc, împreună cu alte chei şi defilee formate de râul Râmeţ, un sistem foarte complex. Nu sunt foarte lungi, însă pereţii verticali sunt cu adevărat impresionanţi, având în vedere că ajung şi la 180 de metri înălţime.

Rezervaţia se află în etajul pădurilor de amestec de fag (Fagus sylvatica) cu gorun (Quercus petraea), în cuprinsul căruia omul a creat întinse pajişti. Pe culmea calcaroasă s-au păstrat o serie de plante saxicole: Saxifraga paniculata, Asperula capitata, Dianthus spiculifolius şi graminee de stâncărie: Sesleria rigida, Festuca cinerea ssp. Pallens.

Importanţa rezervaţiei se datorează peisajul pitoresc inscris în calcare ce conservă totodata şi o serie de plante rare” prezintă rezervația cei de la Consiliul Județean Alba.

Accesul spre rezervație se face pe DC 78 modernizat, din Teiuş până la Mănăstirea Râmeţ sau pe DJ 107J, din Aiud până în localitatea Râmeţ, de unde se coboară pe o potecă în Valea Geoagiului, la Mănăstirea Râmeţ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *