Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

USR: Boc reinventează ridicolul și după 7 ani lansează lucrările pe 0,01% din centura Clujului

Produs de Napobit SRL, la comanda USR – Organizația Județeană Cluj, Cod mandatar financiar: 21240009

Primarului PNL al Clujului, Emil Boc, devine din ce în ce mai ridicol în campania electorală pentru alegerile locale: se pregătește să taie panglica pentru mutarea a 370 de metri de țevi și cabluri pentru viitoarea centură a Clujului.

Săptămâna și panglica. A venit rândul centurii Cluj. Aia preluată de Boc în 2017, cu licitație anulată de 2 ori, după un studiu de fezabilitate ce a durat 5 ani. Dar ce credeți că inaugurează Boc pe centura Cluj? Debutul lucrărilor la centură? Evident că nu, că doar nu există nici măcar constructor. Startul șantierului la vreun drum de legătură spre centura inexistentă? Nu. Emil Boc taie panglica pentru mutarea a 370 de metri de țevi și cabluri în Florești. Adică 1% din proiectul de lărgire la 6 benzi a drumului Cluj – Florești, care trebuia să intre în șantier luna trecută, dar cu exproprieri întârziate de același primar. Care, la rândul lui, e 1% din proiectul centurii Cluj”, explică Horațiu Cosma, fost secretar de stat USR în Ministerul Transporturilor.

Centura este o prioritate pentru Cluj, pentru că răspunde celor mai mari probleme ale orașului: traficul infernal din oraș și calitatea vieții oamenilor care pierd ore în șir în mașină și în poluare, ore pe care le-ar putea petrece cu familia sau cu prietenii.

Fiecare clujean activ stă în trafic aproximativ 2 ore pe zi. La un calcul simplu, dacă ne gândim doar la cele circa 230 de zile lucrătoare dintr-un an, clujenii își pierd în trafic 20 de zile din viață, în fiecare an. Dacă ai doi copii la unități de învățământ diferite, cu activități diferite după școală, îți petreci jumătate din zi în trafic. Doamne ferește de o vizită la spital și statul în sălile de așteptare. E insuportabil pentru multe familii. Dacă iese iar Boc primar, în următorul mandat clujenii vor pierde 80 de zile din viața lor.”, afirmă Viorel Băltărețu, deputat de Cluj și candidat la primărie din partea alianței Dreapta Unită.

Proiectul centurii a fost menționat pentru prima dată în Planul Urbanistic General al orașului Cluj-Napoca în anii ’90. Emil Boc a promis în repetate rânduri că va finaliza acest proiect, dar nu și-a respectat promisiunile. Fără această centură, clujenii vor pierde tot mai multe ore in traficul infernal, iar Clujul va rata oportunități economice.

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *