Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Cheile Ordâncușei, un adevărat paradis al naturii în Gârda de Sus

Cheile Ordâncușei alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Alba, pe teritoriul administrativ al comunei Gârda de Sus.

Aria naturală se află în estul Munților Bihorului (grupă montană a Munților Apuseni, aparținând lanțului muntos al Carpaților Occidentali), în partea nord-vestică a județului Alba, la 2 km de drumul național DN75, care leagă orașul Câmpeni de satul Lunca, Bihor.

Rezervația naturală inclusă în Parcul Natural Apuseni, a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 10 de hectare.

Aria protejată suprapusă sitului Natura 2000 – Munții Apuseni-Vlădeasa cuprinde numeroase grote si peșteri, dintre acestea cea mai importantă fiind Peștera Poarta lui Ionele. Pe suprafața teritorială a cheilor se găsește și un pod natural. Prin Cheile Ordancușei trece unul dintre numeroasele marcaje turistice care duc la Ghețarul Scărișoara.

sursă video: xyzcristi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *