Apuseni Info

Ştiri și informații non stop

Sebastian Tirintică: „Petrila merită să treacă rapid în modernitate. Sunt probleme până peste cap la noi”

Sebastian Tirintică este propunerea USR pentru primăria Petrila, un candidat tânăr, plin de optimism și dornic să modernizeze Petrila. Astăzi ne-am propus să-l cunoaștem și să-i aflăm planurile pentru regenerarea Petrilei.

Apuseni Info: Cine este omul din spatele viitorului primar? Cum v-ați caracteriza și ce experiență politică și administrativă aveți?

Sebastian Tirintică: Sebastian Tirintică, 38 de ani, soț al unei femei extraordinare și tatăl a două fete minunate. Profesez în momentul de față ca formator într-o companie privată de formare profesională în domeniul industriei regenerabile. Datorită activității mele în diferite domenii, consider că sunt un profesionist cu multiple competențe: de la construcții (în adolescență), apoi mentenanță și producție industrială, minerit și energie, servicii și educație, aptitudinile și cunoștințele acumulate îmi oferă capacitatea de fi un bun administrator. Experiența politică este singura noutate în viața mea, dar consider că sunt potrivit pentru asta, în special pentru că sunt un bun comunicator, o persoană ambițioasă și dedicată. Îmi doresc mereu să cunosc cât mai multe lucruri noi și, totodată, îmi doresc să contribui la dezvoltarea comunității și societății din care fac parte.

Apuseni Info: Ce vă determină să candidați pentru funcția de primar al orașului Petrila?

Sebastian Tirintică: Supărarea, suferința, totul în jurul comunității mele când vine vorba de administrația actuală. Faptele celor ce o conduc. Sunt de părere că orașul Petrila, unde eu candidez, merită mult mai mult decât a primit până acum. Merită să treacă rapid în modernitate. Sunt probleme până peste cap la noi, tratate cu indiferență chiar și de către cetățeni. Probleme grave, cum ar fi depopularea, lipsa locurilor de muncă BINE PLĂTITE, lipsa de activități pentru generațiile tinere. Aici timpul este o continuă monotonie. Decizia mea de a candida este motivată în mare parte de experiențele trăite până acum, care m-au învățat că ACOLO unde se vrea cu adevărat o schimbare, aceasta este posibilă prin muncă și ambiție!

Apuseni Info: Cum evaluați activitatea actualei administrații locale, din ultimii 4 ani?

Sebastian Tirintică: Din ultimii 8 ani, mai bine spus. Cum să o evaluez altfel decât LENTĂ, blocată din punct de vedere al perspectivelor de viitor. Este o administrație care funcționează din inerție. Nu sunt proiecte grandioase, nici măcar în interesul dezvoltării comunității, ci doar cele tipice modelului comunist, mai un parc, puțin asfalt, angajăm pilele, dăm cui considerăm ca să avem susținere în alegeri. Progres, nimic. Au venit și continuă să vină cu promisiuni mărețe doar la ALEGERI și atât, după alegeri parcă se uită tot. În primii patru ani, s-a construit un bloc, s-au mai început câteva proiecte pe bani europeni, dar inutile, nefinalizate la termen și care vor mai mânca bani din bugetul local. Nu există nicio investiție în ultimii 8 ani în oraș care să producă ceva, NIMIC, ZERO. Îndoctrinare continuă. Nimic în sănătate, nimic în educație și aici doresc să fac o precizare: când zic nimic în EDUCAȚIE nu mă refer la o zugrăveală sau o placare cu polistiren, ci mă refer la laboratoare moderne de științe, baze sportive dotate cu tot ce trebuie, puse la dispoziția tinerilor gratuit, activități de dezvoltare personală sprijinite de comunitate etc. Nu au făcut nimic din toate astea.  

Apuseni Info:Ce probleme persistă în Petrila și ce planuri aveți pentru rezolvarea lor?

Sebastian Tirintică: Cea mai mare problemă este tratarea tuturor problemelor cu indiferență! Nepăsarea și dezinformarea! Lipsa de comunicare cu comunitatea, lipsa dezbaterilor publice. Din cauza acestui gen de comportament, administrațiile de până acum și-au făcut mereu jocurile doar în interesul lor personal și niciodată cu beneficii reale și în sprijinul cetățeanului.

Ce planuri am eu? În primul rând, să ne uităm la proiectele deja implementate și funcționale în alte locuri din țară, să învățăm de acolo. Apoi, aș începe cu TRANSPARENȚĂ 100% , cu un audit financiar și profesional al administrației publice locale. După care aș individualiza traseul banilor, unde se pot face economii, de unde se poate tăia în așa fel încât să redistribuim în investițiile despre care vă vorbeam – sănătate, educație. Primele tăieri trebuie făcute direct în primărie: avem, cu toate serviciile anexate, vreo 200-210 angajați. Trebuie fie puși la treabă, fie concediați, mai ales cei care plimbă hârtii în birouri. Aș pune accent pe formarea profesională continuă a personalului administrativ, în așa fel încât atragerea de fonduri europene să fie un punct forte. Dacă biroul care deja se ocupă cu atragerea de fonduri dă un randament bun, trebuie menținut și încurajat, dar dacă nu, atunci îl desființăm și căutam parteneriate cu companii specializate, din zona privată la fel cum au făcut alte administrații și s-a dovedit o alegere de succes. Dezvoltarea zonei pentru a fi atractivă pentru investitori externi trebuie făcută cât mai urgent și cu prioritate. Nu spune nimeni că nu avem nevoie de cultură și tradiții, dar, cu stomacul și buzunarele goale, cum mai interpretăm cultura oare!

Apuseni Info: Sunteți un susținător al dezvoltării turismului în localitatea dumneavoastră și în zona Văii Jiului în general. Cum poate renaște Petrila prin turism?

Sebastian Tirintică: Prin cooperarea între oameni (comunitate) și administrația locală. Turismul trebuie dezvoltat de oameni, cu sprijinul administrației publice locale. Mă întreb, de ce nu am văzut la niciun târg de profil prin țară, peste tot pe unde am umblat, măcar o tarabă cu Ținutul Momârlanilor? Consiliul Județean a mai promovat unele tradiții și zone, precum Țara Hațegului, Ținutul Pădurenilor, ariile istorice sau cele protejate, dar niciodată nu am văzut vreun video de prezentare a zonei momârlanilor, nici măcar vreun pliant. De ce nu s-au zbătut conducerile administrației locale să promoveze zona? Pentru că nu au vrut sau nu au fost lăsate, aș spune. Sunt de părere că, la nivel politic, conducătorii din Petrila au fost și sunt doar executanți ai ordinelor de partid și/sau contribuitori la bugetul partidului și al mai marilor de la județ. Din când în când li s-a mai aruncat și lor câte un os de ros.

Apuseni Info: Ce măsuri considerați că trebuie luate de administrația locală pentru a crea premisele rămânerii tinerilor în localitate și pentru a opri exodul spre centrele universitare sau Occident?

Sebastian Tirintică: Locuri de muncă bine plătite, în primul rând! În jurul lor se dezvoltă economia circulară – cererea, consumul, creșterea socială, oferta, antreprenoriatul, în toate ramurile. Parteneriatul public-privat este cheia spre o Petrila Modernă. Acesta este cel mai IMPORTANT proiect într-o administrație locală a viitorului. Îmi doresc ca toți cetățenii Petrilei să înțeleagă acest lucru. Momentan, puterea financiară o au pensionarii din sistemul minier, doar că, din păcate, ei nu mai investesc sau, dacă o fac, banii lor părăsesc zona prin exodul tinerilor pe care mulți dintre ei îi susțin și îi îndrumă înspre alte zone. De aceea consider că e nevoie acută de un parteneriat cu societăți specializate în atragerea de fonduri europene pentru dezvoltare și investiții. Reindustrializarea zonei este un alt aspect important – odată dezvoltat sectorul economic, restul va urma de la sine.

Apuseni Info: Înainte de a fi un om politic, sunteți în primul rând o persoană atentă la tot ce este frumos și tradițional în zona Văii Jiului. Dacă ați fi gazda unor invitați, cum ați prezenta localitatea, tradițional și cultural? Ce produse specifice Petrilei le-ați recomanda?

Sebastian Tirintică: Problema este că nu există o piață dezvoltată din acest punct de vedere. Am avea resursele, atât din punct de vedere cultural, cât și istoric. Petrila este un oraș multietnic, cu comunități încă active. Avem momârlanii care sunt și fermieri, chiar dacă la nivel micro, avem maghiari, avem bănățeni, moldoveni, olteni, dar ce nu avem! Însă, înainte de toate, avem petrileni, mineri, foști mineri, îi avem pe I.D. Sîrbu, pe Ludovic Bacs, pe Bălan, avem natura de o frumusețe rară care ne înconjoară. Nu știu dacă am putea spune că avem produse culinare specifice; chiar dacă există în gospodăriile oamenilor, nu sunt promovate pe măsură. Am soluții și pentru acest subiect. Simple. Se bazează pe comunicarea cu comunitatea .

Apuseni Info: Cum veți colabora cu consiliul local, consiliul județean și guvernul, dacă acestea vor avea altă culoare politică?

Sebastian Tirintică: Voi colabora cu orice instituție indiferent de culoarea politică și voi face tot ce îmi stă în putință să mă folosesc de legislație pentru ca Petrila și comunitatea petrileană să aibă de câștigat. Probabil la început voi fi un deranj pentru mulți baroni politici ai județului, dar, repet, cetățenii orașului Petrila trebuie puși pe primul loc. Îmi doresc să văd în administrațiile viitoare consilii locale cu adevărat implicate, consilieri implicați și nu aceiași consilieri în așteptarea indemnizației sau mânați de interesul de a mai angaja câte o rudă în instituțiile statului.

Apuseni Info: Dacă ar fi să enumerați câteva principii în care credeți cu tărie, care ar fi acelea și de ce?

Sebastian Tirintică: Integritate, transparență, dezvoltare sustenabilă, iar ca valori care le însoțesc – sinceritatea, voința, comunicarea, empatia. Toate acestea puse la un loc sunt, din punctul meu de vedere, bazele progresului și dezvoltării comunității petrilene.

Apuseni Info: Doriți să le transmiteți un mesaj cetățenilor?

Sebastian Tirintică: Da. Iubesc Petrila, cred în viitorul acestui oraș. Îi rog să se uite în jurul lor și să conștientizeze indiferența. Să își asculte vocea interioară și să înțeleagă de fapt că o schimbare în bine e posibilă doar dacă și ei își doresc acest lucru! Pentru echipa noastră, „Petrila Acasă” nu este doar un concept, ci un vis în care vrem să credem cât mai mulți dintre noi în așa fel încât să îl transformăm în realitate .

Produs de Red Hot Advertising SRL, la comanda USR – filiala Hunedoara, parte a Alianței Dreapta Unită (USR-PMP-FD), Cod mandatar financiar: 21240009

Loading

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *