Apuseni Info

224 de persoane din Baia de Criș, Ribița, Tomești, Bulzeștii de Sus s-au vaccinat ieri în Țebea, cu vaccinul Pfizer-BioNTech

Sâmbătă, în centrul de vaccinare deschis la Căminul Cultural din satul Țebea au fost vaccinați un număr de 224 de persoane din comunele Baia de Criș, Ribița, Tomești, Bulzeștii de Sus precum și cei veniți din alte zone.

„Rapelul (Doza a II-a) se va face tot la Țebea în data de 5 iunie 2021 începând cu ora 09.00 chiar dacă pe mesajele primite de către cei care s-au prezentat la vaccinare este precizată altă localitate. În data de 05 iunie se pot vaccina și cei care doresc prima doză cu o programare în prealabil pentru a evita eventualele disfuncționalități care se pot crea în altfel de situații. Mulțumim echipei medicale, Instituției Prefectului Județului Hunedoara, consilierilor locali din cele patru comune pentru sprijinul acordat în organizarea acestei acțiuni” a comentat acțiunea primarul din Baia de Criș, Mihaiu Liviu Gorcea.

La eveniment a participat și subprefectul județului Hunedoara, Oana Andreea Biriș, care a ținut să-i felicite pe organizatori pentru acțiune: „Mulțumiri speciale colegei mele Camelia Jula, domnului primar al comunei Baia de Criș, Gorcea Mihaiu Liviu și domnului doctor Ștefan Repede fără implicarea cărora această acțiune nu ar fi fost posibilă”.

Exit mobile version