Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost publicat miercuri, 2 iunie, pe site-ul Guvernului. Potrivit acestuia, 310 milioane de euro din PNRR merg pentru metroul din Cluj. Vă reamintim, Prima stație a METROULUI din Cluj se va numi „Țara Moților” Stația va fi în Florești, localitate la intrare în Apuseni!
Prima stație a metroului este la vest de Florești, spre Gilău. Localitățile Florești și Gilău sunt porțile de intrare în Apuseni dinspre Cluj. Din Florești, de pe DJ 107M, Luna de Sus, Săvădisla, Băișoara și Iara, se ajunge în final pe Valea Arieșului, în Buru, în Munții Apuseni, iar din Gilău, pe DJ 107P, se urcă în Mărișel.
Ce a declarat primarului Clujului despre banii proveniți din PNRR?
„Sunt supărat că știm ce este în Cluj și vezi pe unii că și-ar rupe hainele de pe ei să nu se facă metroul. Nu cumva să se facă la Cluj metroul. Sunt chiar de aici, din Cluj. Asta te doare mai mult. Parcă oamenii ăștia nu ar trăi în orașul ăsta și nu văd ce se întâmplă. Nu am inventat eu soluțiile astea. Faptul că am lucrat din timp la proiecte, pentru a fi la masa când se împart banii PNRR, este un lucru bun.
E important că 310 milioane de euro sunt prinși în PNRR pentru metrou. Vor mai veni bani prin Programul sectorial pentru transporturi, pentru continuarea lucrărilor. Sunt 9 stații prinse în partea asta de 310 milioane de euro, care să fie făcute.
E un pas extraordinar că metroul se face la Cluj și ați văzut susținerea guvernului pentru acest proiect. Se preconizează ca anul acesta să se termine documentațiile, în 2022 să se facă licitațiile, iar din 2023 să se înceapă lucrările. Important este că avem speranță, avem viitor. Așa cum am lucrat la acele proiecte mari în 2008 – 2010: Autostrada Transilvania, cei 54 de kilometri de la Câmpia Turzii la Gilău, la centura Bulevardul Muncii – Apahida, la centura de la Apahida la Vâlcele. Au fost lucrări uriașe de infrastructură, care au permis Clujului să treacă la nivelul următor. Acum centura metropolitana, metroul și pasajul de la Tăietura Turcului vor duce din nou Clujul la următorul nivel de dezvoltare” a comentat vestea bună, Emil Boc, conform stiridecluj.ro
Alte date importante:
Termenul total este de 96 de luni.
Se poate realiza în următoarele condiții:
- emiterea Autorizației de Construire în maxim 6 luni pentru începerea efectivă a lucrărilor;
- 2 mașini de forat tuneluri tip TBM: T11 și T12 se vor lansa din S2. Teilor și se vor scoate la S9. Florilor după care se vor reintroduce și lansa la S17. Muncii și se vor scoate la S9. Florilor
după care se vor reintroduce și lansa din S19. Europa Unită și se vor scoate la Galeria Piața Mărăști-Cosmos; - Depoul și stațiile S2,S3,S4,S5,S6,S7,S8,S9 vor începe după 6 luni, se vor executa simultan și se vor acoperi după maxim alte 9 luni pentru a permite reluarea circulației parțială/totală;
- stațiile S10, S11, S12, S13, S14, S15,S16,S17 inclusiv Galeria Piața Mărăști -Transilvania și Rebrusmentul Muncii, vor începe după 30 de luni, se vor executa simultan și se vor acoperi după
alte maxim 9 luni pentru a permite reluarea circulației parțială/totală; - stațiile S18,S19 inclusiv Galeria Piața Mărăști-Cosmos și Rebrusmentul Europa Unită, vor începe după 57 de luni, se vor executa simultan și se vor acoperi după alte maxim 9 luni pentru a
permite reluarea circulației parțială/totală; - Contractul de trenuri C2 va începe în maxim 3 luni de la începerea Contractului de bază C1 cu fabricarea și furnizarea primul ui tren după maxim 18 luni (prototip) și apoi cu furnizarea
minim a unui tren pe lună până la ultimul tren necesar pentru fiecare secțiune de punere în funcțiune; - Se vor asigura toate resursele materiale și umane necesare programului de mai sus care presupune realizarea simultană a lucră rilor pentru toate stațiile și interstațiile dintr-o secțiune de
punere în funcțiune. - Sunt necesare 6 luni pentru INTEGRARE ȘI PUNERE ÎN FUNCȚIUNE SISTEME și TESTE DE SISTEM PENTRU PUNERE ÎN FUNCȚIUNE INCLUSIV P ENTRU CIRCULAȚIE TRENURI, pentru fiecare
secțiune de punere în funcțiune.

