Apuseni Info

50 de metri cubi de gunoaie aruncate de NESIMȚIȚI în albia unui afluent al Someșului Rece

Un depozit ilegal de deșeuri de mari dimensiuni a fost depistat în albia majoră a râului Râșca Mare (afluent al râului Someșul Rece) de către inspectorii Apele Române Someș-Tisa. Este vorba despre o cantitate impresionantă de circa 50 de metri cubi, care se întindea pe o lungime de aproximativ 50 de metri pe raza teritorial – administrativă a comunei Gilău din județul Cluj.

„Deșeurile erau de diverse tipuri, de la cele menajere, PET-uri, textile, vegetale, până la fier vechi.

Inspectorii noștri au dispus imediat administratorului, adică Ocolului Silvic Someșul Rece din cadrul Romsilva – Direcția Silvică Cluj să îndepărteze de urgență depozitul de deșeuri. Alături de angajații Ocolului Silvic Someșul Rece, au venit și cei ai Primăriei Gilău, care au început igienizarea zonei. Iată că, după aproape 10 zile, au curățat albia râului de gunoaie.

Totodată, aceștia au informat Inspectoratul de Poliție Județean Cluj pentru a identifica persoanele fizice sau juridice care au aruncat gunoaie în cursul de apă.

Pentru a stopa acest fenomen, Primăria Gilău a montat camere de supraveghere a zonei și plăcuțe informative, prin care se interzice depozitarea deșeurilor. De asemenea, administratorii au montat un gard din sârmă ghimpată pentru a restricționa accesul autoturismelor în zonă.

În această perioadă, inspectorii noștri vor continua să verifice cursurile de apă din județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj.

Reluăm apelurile către cetățeni să nu mai arunce gunoaie în albiile râurilor și pe maluri, iar atunci când îi văd pe alții că fac aceste lucruri să ne sesizeze imediat. Să păstrăm apele curate este responsabilitatea fiecăruia dintre noi” arată cei de la Apele Române Someș-Tisa.

Exit mobile version