500 de ani, de tradiție: Ceramina de Leheceni, din Țara Beiușului! Oale pentru sarmale, farfurii și ulcioare pentru apă
Ceramica de Leheceni are o vechime în zona Beiușului, la poalele Apusenilor, de peste 500 de ani și este în principal ceramic utilitară care era folosită în gospodăria românească pentru gătit și păstrarea anumitor produse tradiționale – oale pentru sarmale, farfurii, ulcioare pentru apă, oale de lapte, strecurătoare, vase pentru ulei, cratițe.
În anul 1803, în Leheceni erau 60 de cuptoare de ars ceramica. În jurul anului 1900, geograful austriac Adolf Schmidt, scria următoarele: „În Leheceni şi Sălişte fiecare a doua casă are cuptor de ars oale. Din Valea Crişului ies afară sute de care încărcate cu tot felul de produse meşteşugăreşti, îndreptându-se către târgurile din regiune, dar în primul rând spre Banat. Un rol principal îl au ulcioarele de apă: formele lor frumoase surprind pe orice călător. Unele amintesc de-a dreptul de cele antice şi, involuntar, nu poţi scăpa de gândul că între rămăşiţele de obiecte romane, în care românii sunt foarte bogaţi, aparţine şi acest sortiment de forme care, la timpul său, era propriu într-un grad înalt olăriei italice, antice”
Conform unui studiu din anul 1952, în satul Cărpinet, erau 30 de olari, pe când în Leheceni erau doar 25 de familii care nu practicau olăritul. Astăzi mai sunt doar câțiva…
Apuseni Info vă prezintă un video realizat de echipa Liceului Pedagogic N. Bolcaș din Beiuș „Bogății Tradiționale în Țara Beiușului”, realizat în cadrul concursului Țara lui Andrei.