Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, într-o vizită de lucru în comunele afectate de inundații din Apuseni – Roșia Montană, Sohodol, Ocoliș, a anunțat, astăzi, că ministerul pe care-l conduce va aloca prin ROMSILVA 500 metri cubi de lemn pentru construcții celor afectați de inundații.
„Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) acordă sprijin pentru oamenii afectați de inundații: oferim prin Romsilva 𝟓𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐭𝐫𝐢 𝐜𝐮𝐛𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐦𝐧 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐢. Totodată, este în derulare elaborarea unei hotărâri de guvern care vizează susținerea persoanelor și comunităților afectate de viituri.
Printre consecințele inundațiilor se află și pericolul de poluare cu deșeuri. Din acest motiv, am rugat conducătorii instituțiilor județene subordonate MMAP să monitorizeze aceste localități afectate de inundații ca să evităm ca deșeurile să ajungă în natură” a anunțat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, din Apuseni.

