Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, 120 de decese, 974 pacienţi internați la ATI, în ultimele 24 de ore.
„Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 181.175 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, relevă datele transmise marţi.

