Site icon Apuseni Info

7 persoane care au suferit diferite traumatisme, weekend-ul trecut, pe pârtiile din Vârtop şi Stâna de Vale

7 persoane care au suferit diferite traumatisme, weekend-ul trecut, pe pârtiile din Vârtop şi Stâna de Vale

După o lună februarie în care Serviciul Judeţean Salvamont – Salvaspeo Bihor al Consiliului Judeţean Bihor a fost solicitat la 25 de intervenţii, direct sau prin intermediul Dispeceratelor 112 şi cel Naţional Salvamont, luna martie a început în forţă cu un weekend plin, atât sub aspectul intervenţiilor, cât şi sub aspectul activităţilor de pregătire.

„Pe pârtiile din zona Vârtop şi Stâna de Vale, salvatorii montani bihoreni asistaţi de către colegii de la S.M.U.R.D Bihor, au intervenit în acest sfărşit de săptămână la un număr de 7 persoane care au suferit diferite traumatisme la nivelul membrelor, coloanei vertebrale şi a capului. Dintre acestea, trei persoane au fost transportate la spital.

După închiderea programului de funcţionare a pârtiilor de schi, echipajele Salvamont Bihor au intervenit după cum urmează:

Exit mobile version