700 de arădeni, din zona Sebiș, au participat la conferința părintelui Constantin Necula.
„Sâmbătă, la Casa de Cultură a orașului Sebiș am fost gazda conferinței părintelui Constantin Necula, care ne-a vorbit despre intrarea Mântuitorului Hristos în Ierusalim și în inimile noastre!
Sala a fost neîncăpătoare pentru cei peste 700 de oameni care au dorit să participe la acest eveniment memorabil care ne-a făcut cinste și ne-a adusliniște și pace în suflete !” a anunțat primarul Cristian Feieș.
Constantin Necula este un preot ortodox si profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, cunoscut publicului pentru numeroasele sale apariții la conferințe și dezbateri televizate.
Constantin Necula s-a născut la 19 iulie 1970 în municipiul Brașov, a absolvit Colegiul de Științe ale Naturii „Emil Racoviță”, Brașov (1989), Facultatea de Teologie Ortodoxa „Andrei Saguna” din Sibiu, 1994 (șef de promoție). Din 2004 este doctor în teologie. Conferențiar universitar (2007-prezent), Lector universitar (2002-2007), Îndrumător practică pedagogică pentru predarea religiei (2004-2009), Asistent universitar (1998-2002), Duhovnic (1996-2006), Preparator universitar (1995-1998). Este autor al mai multor volume de predici, studii și articole de omiletică și catehetică, de cărți pentru copii și tineret. A tradus de asemenea mai multe volume. Colaborator cu articole și studii la numeroase publicații din țară și din străinătate. Foarte popular printre creștinii ortodocși, și nu numai, pentru conferințele susținute și numeroasele interviuri în presa din țară și din străinătate.
