Municipiul Hunedoara face un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale. Au început lucrările de reabilitare la vechea Școală 11, cunoscută în prezent drept Corpul B al Școlii Gimnaziale nr. 2. Proiectul, cu o valoare totală de 10.405.554 lei (aproximativ 2 milioane de euro), vizează creșterea eficienței energetice a clădirii, fiind finanțat în mare parte prin Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de ADR Vest.
Lucrări esențiale pentru confort și economie
Prin acest proiect, clădirea va beneficia de o serie de lucrări menite să reducă semnificativ consumul energetic și să ofere un mediu de învățare mai modern și mai sigur:
- izolarea termică a pereților exteriori;
- înlocuirea tâmplăriei exterioare și interioare cu una eficientă energetic;
- modernizarea completă a sistemului de iluminat;
- instalarea de sisteme performante pentru încălzire și apă caldă;
- reabilitarea acoperișului;
- montarea de panouri solare fotovoltaice;
- dotarea cu echipamente moderne pentru prevenirea și stingerea incendiilor.
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a declarat: „Copiii care învață în Corpul B al Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Hunedoara vor beneficia de o școală mult mai primitoare, din toate punctele de vedere, iar consumurile energetice vor fi reduse cu cel puțin 50%, ceea ce înseamnă și o economie pentru bugetul local. Acest proiect reprezintă doar o primă etapă a demersului nostru care vizează vechea Școală 11. Într-o a doua etapă vom încerca să obținem finanțarea necesară pentru a reamenaja și curtea școlii, dar și pentru a reabilita toate spațiile interioare.”
Finanțare europeană solidă
Din valoarea totală a proiectului, 7.207.150 lei reprezintă cofinanțarea asigurată de Uniunea Europeană. Această investiție se înscrie în strategia locală de modernizare durabilă a clădirilor publice și contribuie la reducerea emisiilor de carbon și la crearea unor spații de învățare eficiente și prietenoase cu mediul.

