Site icon Apuseni Info

A plouat cu sancțiuni contravenționale după o acțiune a poliției în Huedin și în comunele din zonă!

A plouat cu sancțiuni contravenționale după o acțiune a poliției în Huedin și în comunele din zonă!

În perioada 2 – 4 iulie a.c., pe raza orașului Huedin și a comunelor arondate, polițiștii au acționat în scopul creării unui climat optim de ordine și siguranță publică, prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului public și privat, precum și pentru descurajarea producerii unor evenimente rutiere negative generate de nerespectarea normelor de circulație de către participanții la trafic.

Cu această ocazie, polițiștii rutieri, de investigații criminale și ordine publică, au legitimat, în total, 113 persoane. De asemenea, au fost verificate în trafic 73 de autovehicule.

Au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, 52 dintre acestea în conformitate cu prevederile OUG 195/2002R. În acest din urmă context, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au reținut 2 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce și au retras un certificat de înmatriculare.

Alte 6 sancțiuni au fost aplicate unor persoane care nu au respectat normele de conviețuire socială, în acord cu Legea 61/1991R.

Exit mobile version