Astăzi, 19 martie a.c., în jurul orei 15:45, a fost înregistrat un eveniment rutier pe DN1 – E60, în localitatea Bucea, implicând trei autotrenuri. În urma accidentului, traficul rutier este blocat în totalitate.
„Un singur bărbat este evaluat de către paramedicii SMURD. Acesta prezintă afecțiuni ușoare. În accident au fost implicate două autotrenuri și o autocisternă, iar la misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Huedin” au anunțat oficialii ISU Cluj.

