Pompierii Gărzii de Intervenție Geoagiu și ai Detașamentului Orăștie au intervenit în această dimineață în localitatea Geoagiu, în urma unui accident rutier în care a fost implicat un singur autoturism.
La fața locului au fost trimise o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
În urma verificărilor, pompierii au constatat că autoturismul a intrat într-o conductă de gaze. Deși impactul a fost puternic, conducta nu a suferit fisuri, eliminând astfel riscul unei scurgeri de gaz sau al unei explozii.
În mașină se aflau două persoane:
- un bărbat de 51 de ani, găsit semiconștient,
- un copil de 2 ani, care a suferit un atac de panică în urma incidentului.
Ambele victime au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportate la CPU Orăștie pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat zona și au luat măsuri de prevenire a incendiilor, având în vedere riscul asociat impactului cu o conductă de gaze.
Pe durata intervenției, circulația rutieră în zonă s-a desfășurat pe un singur sens, până la finalizarea operațiunilor de salvare și securizare a perimetrului.

