Pompierii clujeni au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșirea din satul Someșu Cald, comuna Gilău. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 2 au intervenit la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Someșu Cald. Apelul de urgență a venit la ora 17:35, iar pentru misiune au fost mobilizate o autospecială și echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Gilău.
Ajunși la fața locului, pompierii au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile. Până la sosirea forțelor de intervenție, un bărbat și o femeie de aproximativ 60 de ani au reușit să iasă din mașină cu ajutorul celorlalți participanți la trafic”, anunță ISU Cluj.

