Administrația Parcului Natural Apuseni, în parteneriat cu Centrul de Informare Turistică Nucet, Primăria Orașului Nucet, Școala Gimnazială nr. 1 Nucet, Inspectoratul de Jandarmi Județean și Let’s Do It România Bihor, au desfășurat o nouă acțiune de igienizare pe raza UAT Nucet, de-a lungul drumului național DN 75, parte din sector Băița – Vârtop.
„Dat fiind faptul că aceste zone fac obiectul a numeroase igienizări repetate de-a lungul timpului, sperăm ca aceste acțiuni, pe lângă beneficiile aduse mediului, să vină și în ajutorul celor ce întâmpină dificultăți în înțelegerea impactului abandonului deșeurilor. Astfel, tindem spre un rezultat care ne va ajuta să ne concentrăm pe viitor resursele de timp, alături de cele umane, în cadrul unor acțiuni mult mai benefice comunităților locale din zona Parcului Natural Apuseni.
Le mulțumim atât organizatorilor, cât și voluntarilor implicați în colectarea a 45 de saci de 120 litri de deșeuri, 4 mc, care au fost transportate și depozitate de către angajați ai Primăriei Orașului Nucet!” au anunțat cei de la Parcul Natural Apuseni.
