Consilierul local Adriana Cristian, prezentă la podcastul Horia Nasra Show, a vorbit despre necesitatea realizării unui hub educațional în zona de nord a municipiului Cluj-Napoca, subliniind că această parte a orașului este în plină dezvoltare și că autoritățile trebuie să acționeze acum pentru a evita problemele viitoare privind infrastructura școlară.
„Noi credem că este important să ai un hub educațional în zona de nord. Este zona care se dezvoltă în momentul de față și se va dezvolta în următorii 15-20 de ani. Dacă administrația publică ar fi cumpărat spațiul pentru o viitoare școală și hub educațional atunci când prețul era mic, astăzi ar fi fost mult mai eficient din punct de vedere al costului și am fi avut loc unde să construim”, a declarat consilierul local.
Adriana Cristian a explicat că situația actuală din Cluj riscă să repete greșelile din cartierul Bună Ziua, unde ani la rând s-a căutat un spațiu pentru o unitate de învățământ, dar administrația nu a intervenit la timp. Potrivit acesteia, fragmentarea proiectelor educaționale — prin construirea de creșe și grădinițe mici, de dimensiuni reduse — nu rezolvă problema de fond și nici nu răspunde nevoilor reale ale comunității: „Dăm frânturi mici de creșe, de grădinițe și așa mai departe, la dezvoltatorul imobiliar. Dar lui nu poți să-i ceri să dimensioneze acea clădire pentru mai mult decât ar avea nevoie în zona lui, plus 10-15%. N-ar fi nici etic și nici posibil. Și atunci ce vom avea? Vom avea foarte multă descentralizare. Iar părinții vor fi puși în situația de a merge cu copiii în locuri diferite, departe unii de alții.”
Consilierul a atras atenția că o astfel de organizare a sistemului educațional devine un obstacol pentru părinți, în special pentru cei care au mai mulți copii și trebuie să îi ducă zilnic la creșă, grădiniță și școală, în zone diferite ale orașului.
„Dacă ai trei copii, unul la creșă, unul la grădiniță și unul la școală primară, trebuie să mergi dimineața în trei locuri diferite. Ce se întâmplă dacă acel copil are un singur părinte? Cum îi duci pe toți prin tot orașul? E bine pentru copil? Sau e mai bine să ai o altfel de dezvoltare, un hub educațional unde să existe toate ciclurile de învățământ – de la grădiniță până la liceu?”, a spus Adriana Cristian.
În opinia sa, momentul actual este decisiv pentru a identifica terenurile potrivite și pentru a planifica investițiile în educație pe termen lung: „În zona de nord chiar îmi doresc ca cei care se uită la noi să pună presiune. Acum e momentul să identificăm și să cerem un hub educațional. Se stabilește terenul, se acreditează spațiul, se construiește mai întâi o creșă, apoi o grădiniță, o școală primară și un liceu. Asta înseamnă dezvoltare gândită pentru viitor, nu doar pentru nevoia de acum”, a concluzionat consilierul local.

