Apuseni Info

Alertă în Apuseni! Mihai Goțiu: S-a reluat proiectul băgării pe țeavă a Someșului Rece!

sursă foto - Mihai Goțiu - 30 martie 2019

Activistul civic și totodată fostul senator Mihai Goțiu a anunțat de curând că s-a reluat proiectul băgării pe țeavă a Someșului Rece, blocat în urmă cu doi ani și jumătate în urma protestelor civice.

„ALERTĂ! S-a reluat proiectul băgării pe țeavă a Someșului Rece, blocat în urmă cu doi ani și jumătate în urma protestelor civice! Îi lăsăm? Câte șmecherii, abuzuri și ilegalități (inclusiv cu iz penal) stau în spatele distrugerii unuia dintre cele mai îndrăgite râuri de munte din România.

Istoria captării Someșului Rece și a băgării lui pe țeavă, în una dintre cele mai spectaculoase zone a râului, renumită pentru bogăția ei în păstrăv, cuprinsă într-o arie protejată (sit Natura 2000) și unde a fost semnalată existența vidrei, a început în urmă cu mai bine de un deceniu, prin 2008. În martie 2019, după un protest chiar în zona montană, la care au participat cetățeni din mai multe județe, precum și a unor anchete oficiale inițiate la solicitarea mea, aberația părea să fie stopată. Ei bine, după semnalele pe care le-am primit în ultimele zile, se pare că ”băieții deștepți” și susținătorii lor politici așteptau doar un moment de neatenție civică, pentru a relua ideea băgării pe țeavă a Someșului Rece, exact în zona lui protejată!

Voi reveni cât de repede pot cu alte detalii, pregătiți-vă bocancii și hainele de munte! Până atunci, o scurtă recapitulare a faptelor.

Proiectul ”salbei” de microhidrocentrale din zona protejată a Someșului Rece a început în anul 2008. În 2009, proiectul a obținut acordul de mediu pe baza unui studiu de impact realizat de un condamnat penal definitiv (prietenii știu despre cine e vorba).

Pe data de 01.09.2010, s-a obținut autorizația de construire, cu termen de începere al lucrărilor de un an și cu termen de valabilitate de 5 ani. Așa zisa începere a lucrărilor a constat în transportarea unor țevi în zonă și săparea unor gropi. Asta a fost prima șmecherie.

Pe data de 28 martie 2017 Consiliul Județean Cluj (”felicitări”, domnule Tișe!) a eliberat o nouă autorizație de construire pentru ”continuarea și terminarea lucrărilor de construcții executate în baza autorizației de construire inițiale”. Asta a fost a doua șmecherie. Pretenția că s-ar fi realizat (până în 2015) lucrări în proporție de 15% e pur și simplu o aberație din pix. Termenul de valabilitate a fost de 24 de luni (2 ani).

Pe 25 martie 2019, s-a anunțat începerea lucrărilor de execuție (cu vreo două zile înaintea expirării autorizației, mai exact 27 martie 2019).Pe 30 martie 2019, ne-am întâlnit, pe valea Someșului Rece protestatari din Cluj, Mureș, Bihor și alte județe din țară. Fiecare în parte putem depune mărturie (și avem și fotografii și înregistrări video, că nu se reluase nicio lucrare, doar se declarase asta, pentru a nu expira autorizația!).

Pe 10 aprilie 2019, într-un răspuns la o interpelare oficială pe care am adresat-o Ministerului Mediului, am fost informat că la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, citez, ”nu a fost identificată nicio documentație/solicitare cu privire la subiectul indicat de către dumneavoastră”. Asta chiar dacă proiectul celor 5 (cinci) microhidrocentrale vizează un sit Natura 2000 (ROSCI0233 Someșul Rece). Cum ar veni, cei de la ANANP habar n-aveau ce vor unii să facă într-o arie naturală protejată.

Pe 2 iulie 2019, mi-a venit și răspunsul de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu rezultatul controlului realizat, la solicitarea mea, de Inspectoratul Regional de Construcții Nord-Vest, la Consiliul Județean Cluj. În răspuns de arată că după 25.03.2019, s-ar fi executat ”următoarele lucrări, conform proceselor verbale prezentate: predare amplasament, trasarea lucrărilor și organizare de șantier”. Înțelegeți șmecheria asta? Că e cea mai grosolană: controlul a verificat hârtiile (procesele verbale), dar NU și conformitatea lor cu situația de pe teren! După cum am spus, suntem peste o sută de martori care, pe 30 martie 2019 (adică la două zile DUPĂ ce autorizația de construire ar fi expirat), am fost la protest în zonă și n-am văzut urmă de reluare a lucrărilor (doar conductele gigant, abandonate pe malul râului, din 2019!

Asta miroase (de la o poștă) a dosar penal. Fie pentru fals și utilizare de fals, fie pentru abuz și/sau neglijență în serviciu!

În același răspuns, eram informat, însă, că lucrările sunt oprite de Apele Române. Cum am mai trecut de mai multe ori prin zonă în ultimii ani (pe urmele Mafiei Pădurilor, care a făcut, la rândul ei, prăpăd pe versanții ce străjuiesc Someșul Rece) și n-am mai văzut vreo urmă de lucrare, credeam (speram) că după atâția ani, atât profitorii din spatele afacerii, cât și susținătorii lor politici să fi renunțat. Bag seama, însă, că nu le-a fost de învățătură de minte, și își închipuie că am uitat. Ei bine, io zic că e cazul să le amintim că Someșul Rece (și alte râuri și văi) nu sunt ale lor și ale clicii lor. Pregătiți-vă, așadar, bocancii și hainele groase. Revin, în curând, cu detalii. Și, mă gândesc, că poate v-o fi și vouă dor de o întâlnire” a anunțat Mihai Goțiu, pe o rețea de socializare.

sursă foto – Mihai Goțiu – 30 martie 2019
sursă foto – Mihai Goțiu – 30 martie 2019
sursă foto – Mihai Goțiu – 30 martie 2019

Exit mobile version