Site icon Apuseni Info

Alex Dîlv a fost votat președintele tinerilor liberali din Deva

Alex Dîlv a fost votat președintele tinerilor liberali din Deva

Partidul Național Liberal are viitor în județul Hunedoara, iar alegerile desfășurate în organizația TNL Deva dovedesc din plin acest lucru. Echipa de conducere aleasă astăzi este formată din tineri foarte bine pregătiți profesional, cu cariere deja bine conturate, care prețuiesc, împărtășesc și duc mai departe valorile liberalismului.

Președinte al TNL Deva a fost desemnat Alex Dîlv, care a condus organizația de la începutul lunii februarie, când a fost numit preşedinte interimar.

La ședința de alegeri desfășurată astăzi, alături de reprezentanții TNL Deva s-au aflat doamna deputat Vetuța Stănescu – președintele PNL Hunedoara, domnul Florin Oancea – primarul municipiului Deva și domnul Călin Petru Marian, Prefectul Județului Hunedoara.

Cine este Alexandru Dîlv?

Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Babeș Bolyai, universitate de top din România, catalogată de curând ca fiind de 5 stele conform standardelor europene, Alexandru Dîlv, numit de adversarii politici – micul Goebbels de Hunedoara, are experiență în domeniul administrativ și cunoaște problemele cu care se confruntă aparatul administrativ la nivel local și județean activând o perioadă bună pe piața avocaturii de top din Cluj-Napoca.

În momentul de față ocupă poziția de Director al Cancelariei Prefectului Județul Hunedoara.

Exit mobile version