Consiliul Județean Cluj a aprobat, la propunerea președintelui Alin Tișe, alocarea a 10.935.000 de lei din fondul de rezervă al instituției pentru 37 de comune clujene, banii urmând să fie utilizați pentru investiții urgente în infrastructură, educație, utilități și obiective de interes public.
Fondurile vor fi direcționate către lucrări de reabilitare a școlilor și grădinițelor, modernizarea drumurilor comunale, refacerea podurilor afectate, extinderea rețelelor de apă, gaze și energie electrică, precum și pentru renovarea unor cămine culturale și alte investiții necesare în mediul rural.
Potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, sprijinul financiar vine ca răspuns la solicitările formulate de administrațiile locale.
„La solicitarea expresă a celor 37 de primării, am propus alocarea din fondul de rezervă a unor sume consistente, în vederea decontării unor cheltuieli urgente. Absolut toate aceste investiții pe care le susținem vor contribui direct la creșterea calității vieții clujenilor din mediul rural”, a declarat Alin Tișe.
Lista sumelor alocate celor 37 UAT-uri clujene, din fondul de rezervă al Consiliului Județean Cluj
- 165.000 de lei – comuna Așchileu, din care 20.000 de lei pentru pietruirea drumurilor din Cristorel și Fodora, respectiv 145.000 de lei pentru achiziția și instalarea centralei termice la școala din Așchileu
- 540.000 de lei – comuna Baciu, pentru refacerea podului peste Valea Mera
- 54.000 de lei – comuna Bobâlna, pentru reabilitarea Monumentului Răscoalei de la Bobâlna
- 270.000 de lei – comuna Bonțida, pentru executarea lucrărilor de intervenție structurală la Corpul C3 al Școlii Profesionale Răscruci
- 270.000 de lei – comuna Buza, pentru realizarea de lucrări de întreținere a drumurilor pietruite din satele Buza și Rotunda
- 270.000 de lei – comuna Căianu, pentru amenajarea clădiri pentru o grădinița nouă
- 270.000 de lei – comuna Călărași, pentru schimbarea învelitorii din tablă a școlii din Bogata
- 270.000 de lei – comuna Cămărașu, pentru lucrări de reparații și modernizare a căminului cultural
- 330.000 de lei – comuna Căpușu Mare, pentru lucrări la podețul afectat de calamități din satul Păniceni
- 180.000 de lei – comuna Cătina, pentru reabilitarea căminului cultural din Feldioara
- 270.000 de lei – comuna Călățele, pentru extinderea rețelei de alimentare cu energie electrică
- 270.000 de lei – comuna Chinteni, pentru refacerea drumurilor afectate de calamități
- 250.000 de lei – comuna Chiuiești, pentru achiziția unui microbuz școlar
- 270.000 de lei – comuna Cojocna, pentru reparații la căminul cultural
- 270.000 de lei – comuna Cornești, pentru refacerea unor drumuri
- 240.000 de lei – comuna Cuzdrioara, pentru renovarea sălii de sport din Cuzdrioara
- 120.000 de lei – comuna Dăbâca, pentru construirea gardului școlii din Luna de Jos
- 1.000.000 de lei – comuna Frata, pentru finalizarea lucrărilor obligatorii de securitate la incendiu și de reabilitare a școlii din Frata
- 270.000 de lei – comuna Gârbău, din care 220.000 de lei pentru realizarea proiectului tehnic și a sistemului de evacuare a apei tratate către emisar și 50.000 de lei pentru proiectul de extindere a rețelei de apă Turea-Cornești
- 1.000.000 de lei – comuna Gilău, pentru extinderea sistemului de gaze naturale în localitatea Someșu Cald
- 62.000 de lei – comuna Iara, pentru decolmatarea bazinelor colectoare și refacerea pragului de fund
- 270.000 de lei – comuna Iclod, pentru reabilitarea școlii Livada și a sălii de sport
- 270.000 de lei – comuna Jichișu de Jos, pentru refacerea podului din Codor
- 270.000 de lei – comuna Luna, pentru reparații la școlile din Luna și Luncani
- 270.000 de lei – comuna Măguri-Răcătău, pentru refacerea drumului vicinal Tontești-Bordești din Muntele Rece
- 270.000 de lei – comuna Mărișel, pentru înlocuirea conductei de alimentare cu apă
- 214.000 de lei – comuna Mica, din care 49.000 de lei pentru refacerea gardului la școala din Sânmărghita, 137.000 de leipentru refacerea gardului la școala din Nireș și28.000 de leipentru refacerea instalației electrice a școlii din Sânmărghita
- 270.000 de lei – comuna Moldovenești, pentru lucrări de reparații curente la drumuri și străzi
- 270.000 de lei – comuna Panticeu, pentru reparații la drumurile comunale
- 270.000 de lei – comuna Pălatca, pentru achiziția de materiale și decontare de lucrări la drumuri
- 270.000 de lei – comuna Recea-Cristur, pentru reparații la căminul cultural din Recea-Cristur
- 270.000 de lei – comuna Săvădisla, pentru realizare de șanțuri și rigole pentru colectarea apelor pluviale
- 270.000 de lei – comuna Sic, pentru lucrări la drumuri, trotuare și rigole
- 270.000 de lei – comuna Suatu, pentru lucrări de reparații și igienizare la școala din Suatu
- 270.000 de lei – comuna Vad, din care 200.000 de lei pentru împrejmuirea cu gard a curții școlii și 70.000 de lei pentru decolmatarea șanțurilor și refacerea sistemului rutier
- 300.000 de lei – comuna Valea Ierii, din care 30.000 lei pentru pietruirea drumului spre Baza de pregătire a Crucii Roșii, 70.000 de lei pentru împrejmuirea cu gard a curții școlii și 200.000 de lei pentru refacerea drumului vicinal C1 în localitatea Cerc
- 270.000 de lei – comuna Vultureni, pentru reabilitare acoperișului căminului cultural
Investițiile finanțate sunt diverse și răspund nevoilor fiecărei comunități: modernizarea școlilor și grădinițelor, reabilitarea căminelor culturale, achiziția unui microbuz școlar, refacerea drumurilor afectate de calamități, extinderea rețelelor de utilități sau consolidarea unor poduri și podețe.
Consiliul Județean Cluj precizează că alocarea acestor fonduri face parte din politica de sprijin constant acordată administrațiilor locale. Numai în cursul anului 2025, instituția a repartizat din fondul de rezervă peste 18,3 milioane de lei către aproximativ 50 de unități administrativ-teritoriale din județ, pentru finanțarea unor investiții considerate urgente.
Noua alocare de aproape 11 milioane de lei continuă acest program de sprijin și urmărește dezvoltarea echilibrată a comunităților rurale din județul Cluj, prin investiții cu impact direct asupra infrastructurii și serviciilor publice.

