Un bărbat în vârstă de 52 de ani, născut în Arad, dar cu cetățenie suedeză, a fost plasat în arest la domiciliu după ce a fost acuzat de mai multe fapte grave, printre care distrugere, șantaj și camătă. Totul a început de la un împrumut de 40.000 de euro, acordat în urmă cu șase ani unui bărbat din Arad.
Incidentul care a dus la declanșarea anchetei a avut loc în data de 12 iunie 2025, când Poliția Municipiului Arad a fost sesizată cu privire la amenințările primite de un arădean din partea unei alte persoane. Victima ar fi fost constrânsă moral să returneze banii împrumutați, sub amenințarea că i se vor incendia mașinile și casa.
„În urma investigațiilor, desfășurate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a conturat suspiciunea rezonabilă că un bărbat de 52 de ani, cetățean suedez, născut în Arad, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni, fiind extinsă cercetarea penală și cu privire la infracțiunile de șantaj și camătă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
Potrivit anchetatorilor, în perioada martie–iunie 2025, inculpatul i-ar fi cerut victimei mai multe sume de bani reprezentând dobânzi pentru un împrumut acordat în 2019, în valoare de 40.000 de euro. De asemenea, în 13 iunie 2025, în jurul orei 00:17, suspectul a distrus autoturismul Range Rover al victimei, tăind cauciucul de la roata stânga-spate și aruncând benzină pe mașină.
Percheziții și probe ridicate
În 25 iunie 2025, polițiștii au efectuat o percheziție domiciliară la locuința suspectului, de unde au fost ridicate bunuri și înscrisuri cu valoare probatorie. Ulterior, acesta a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat magistraților cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Măsura dispusă de instanță
Pe 26 iunie 2025, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului Z. Ș.–F., pentru distrugere, și au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Arad a decis însă arestul la domiciliu, o măsură pe care Parchetul intenționează să o conteste.
„În esență s-a reținut că: Fapta inculpatului Z. Ș.–F., care, în data de 12.03.2025, în timp ce a avut o convorbire telefonică cu persoana vătămată M. D.-M., a constrâns-o moral pe aceasta să îi restituie suma de bani pe care o datora, amenințând-o că îi dă foc la mașinile pe care le deține și la casă. Ulterior, în data de 13.06.2025, în jurul orelor 00:17–00:18, inculpatul a distrus autoturismul marca Range Rover de culoare albă, aparținând persoanei vătămate, prin aceea că i-a tăiat cauciucul de la roata stânga-spate și a aruncat pe aceasta benzină”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.
Cercetările continuă
Polițiștii și procurorii continuă ancheta pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele faptelor și pentru a evalua posibile conexiuni cu alte cazuri de camătă sau violență. Inculpatul beneficiază, potrivit legii, de prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea unei hotărâri definitive.

