Site icon Apuseni Info

Atenție, șoferi! Restricții pe autostrada A10 între Turda și Sebeș!

Atenție, șoferi! Restricții pe autostrada A10 între Turda și Sebeș!

DRDP Cluj a anunțat instituirea unor restricții de circulație pe autostrada Autostrada A10, marți, 6 mai 2026, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la partea carosabilă.

Potrivit reprezentanților DRDP Cluj, restricțiile sunt valabile în intervalul orar 09:00 – 16:00 și vizează prima bandă și banda de urgență la kilometrul 16+500, calea 2, pe sensul de mers Turda – Sebeș, precum și zona kilometrului 14+100, calea 2.

Lucrările sunt realizate în perioada de garanție și au ca scop remedierea unor probleme apărute la partea carosabilă.

Pe durata intervențiilor, circulația rutieră se va desfășura doar pe banda a doua, cu restricții de viteză impuse în zona lucrărilor.

Reprezentanții DRDP Cluj au transmis că lucrările sunt executate de către antreprenorul italian Impresa Pizzarotti & C. S.p.A.

Șoferii sunt sfătuiți să circule cu atenție sporită în zona afectată de lucrări, să respecte semnalizarea temporară și indicațiile echipelor din teren pentru evitarea incidentelor și a blocajelor în trafic.

Exit mobile version