Site icon Apuseni Info

Avocatul Alin Chifor: „Avocatura m-a ales pe mine!”

Avocatul Alin Chifor: „Avocatura m-a ales pe mine!”

Invitat în cadrul emisiunii „Horia Nasra Show”, avocatul Alin Chifor a vorbit deschis despre parcursul său profesional și despre momentul în care a realizat că drumul său nu este magistratura, așa cum își imaginase la începutul facultății, ci avocatura: „Mie mi se pare că, și asta spun de fiecare dată când mă întreabă oricine, și în public, și în privat, chestiunea asta, mi se pare că mai mult avocatura m-a ales pe mine.”

Alin Chifor a explicat că, în primii ani de studenție, era aproape convins că va deveni judecător. Avea rezultate excelente – „în anul I și anul II aveam 10 pe linie” – iar în mediul academic exista percepția că cei mai buni studenți urmează Institutul Național al Magistraturii și ajung să împartă dreptatea: „Cumva, la nivelul studenților, judecătorii sunt văzuți ca fiind cei mai buni dintre cei mai buni. Și poate și din perspectiva asta aveam gândul să merg la INM. Îmi plăcea ideea, dar îmi plăcea teoretic, fără să știu exact ce presupune profesia de judecător.”

Un moment decisiv a fost vizita într-un birou de magistrat, în cadrul unui concurs de procese simulate organizat la Curtea de Apel. Acolo, imaginea idealizată despre profesie s-a lovit de realitate: „Erau munți de dosare mai înalți ca mine, dosare până în anul 1990. Nu am mai văzut așa ceva în niciun film sau serial. Atunci mi-am spus că s-ar putea să nu merite atât de mult profesia de magistrat, pentru că implică un volum de muncă foarte mare.”

Deși acel moment nu i-a schimbat imediat decizia, a reprezentat primul semnal că realitatea este diferită de imaginea romantică a magistratului „fără griji”. În timp, alte elemente au înclinat balanța.

Pe parcursul anilor, Alin Chifor a început o activitate educativă intensă în social media, acumulând un număr mare de urmăritori. A realizat că această expunere publică i-ar fi fost utilă în avocatură, dar problematică într-o carieră de judecător: „Nu văd niciun magistrat să facă ceea ce făceam eu pe social media, ceea ce mă face să cred că este una dintre cele mai restrictive profesii din România.”

În plus, a analizat și raportul dintre volumul de muncă și recompensă financiară. Deși recunoaște că magistrații sunt printre cei mai bine plătiți bugetari, consideră că efortul depus este adesea uriaș: „Dacă volumul de muncă pe care îl are un judecător l-aș aplica în avocatură, cu siguranță aș câștiga mai mult decât câștigă un judecător de judecătorie. Evident, depinde de la persoană la persoană.”

Avocatul a subliniat că nu face aceste afirmații pentru a minimaliza munca magistraților, dimpotrivă. A remarcat că există judecători care muncesc intens, uneori fiind copleșiți de dosare și întârzieri în motivări. Însă, din perspectiva sa, profesia de avocat oferă mai multă libertate și flexibilitate.

Un alt argument important în alegerea sa a fost spiritul antreprenorial dezvoltat încă din facultate, pe care consideră că nu l-ar fi putut valorifica în magistratură: „Spiritul antreprenorial pe care l-am dezvoltat încă din facultate nu putea fi pus în valoare în cadrul profesiei de judecător.”

În final, Alin Chifor spune că alegerea avocaturii nu a fost doar o decizie rațională, ci una care s-a conturat natural, pe măsură ce a înțeles mai bine ce presupune fiecare profesie. De la ambiția de a deveni judecător la convingerea că locul său este în avocatură, parcursul său profesional a fost marcat de experiențe concrete, reflecție și asumare.

Exit mobile version