Site icon Apuseni Info

Avocatul George Zlati: Libertatea din avocatură a cântărit mai mult decât cariera de magistrat

Avocatul George Zlati: Libertatea din avocatură a cântărit mai mult decât cariera de magistrat

Lect. univ. dr. George Zlati, avocat în cadrul Zlati Ionescu Chiperi SCA, a vorbit în cadrul emisiunii Horia Nasra Show despre parcursul său profesional și despre modul în care a ajuns să urmeze o carieră în domeniul juridic, deși inițial își imagina un viitor cu totul diferit.

Acesta a explicat că alegerea Facultății de Drept nu a fost una planificată din timp și nici influențată de familie, deoarece nimeni dintre apropiații săi nu a avut legătură cu domeniul juridic: „Eu nu am pe nimeni în familie care să aibă vreo legătură cu dreptul, nici măcar tangențială. Pentru mine și facultatea de drept a fost o alegere așa… toată viața m-am văzut IT-ist, cu plăcuțe de înmatriculare de la Microsoft sau lucruri de genul acesta. Și, sincer, și eu mă vedeam în zona asta.”

Inițial, prima opțiune academică pentru George Zlati era Politehnica, însă programa foarte intensă de matematică l-a determinat să își reconsidere decizia: „Prima opțiune pentru mine ar fi fost Politehnica, dar când am văzut câtă matematică bagă în tine și eu fiind mai degrabă axat pe partea de informatică, am renunțat la ideea asta și m-am apucat de drept.”

Chiar dacă începuturile în facultate nu au fost ușoare, el spune că mare parte din cunoștințele acumulate provin din studiul individual: „Când am ajuns la Drept mi-am dat seama că oamenii chiar învață foarte mult. Motiv pentru care nici nu prea am trecut pe la școală și eu tot ce știu este din ce am învățat singur acasă.”

Avocatura, o alegere legată de libertate

După terminarea studiilor, George Zlati a analizat mai multe opțiuni de carieră în domeniul juridic. Deși ideea de a deveni procuror i s-a părut interesantă, a considerat că sistemul ierarhic din magistratură nu i se potrivește: „Mi-ar fi plăcut să ajung procuror și chiar acum, dacă ar exista posibilitatea, aș încerca doi ani la DIICOT să văd dacă se poate face cu adevărat treabă sau dacă sistemul te limitează. Dar realitatea este că există o ierarhie și trebuie să asculți de cei de deasupra.”

În opinia sa, avocatura oferă o libertate profesională mult mai mare, ceea ce a cântărit decisiv în alegerea carierei: „În avocatură știi că tu îți alegi clientela sau clientela te alege pe tine și ai opțiunea de a refuza. Dacă nu te simți bine într-o echipă sau într-o societate de avocatură, poți pleca. Libertatea, pentru mine, înseamnă tot.”

Avocatul spune că această independență profesională este esențială pentru echilibrul personal: „Degeaba ai o sumă de bani confortabilă în fiecare lună dacă îți vine să plângi în fiecare dimineață când trebuie să mergi la lucru.”

O profesie pe care mulți o idealizează

George Zlati a atras atenția și asupra faptului că multe persoane idealizează profesiile juridice fără să cunoască realitatea din spatele acestora: „Foarte mulți romantizează ideea de a deveni judecător, procuror sau avocat, fără să știe cu adevărat ce înseamnă aceste profesii. Abia după șase luni sau un an de muncă îți dai seama dacă ți se potrivește sau nu.”

În cazul său, introspecția și dorința de independență au fost decisive: „Făcând introspecție, mi-am dat seama că magistratura nu este pentru mine. Este o lume în care de multe ori depinzi de alții, nu doar de tine.”

Astăzi, George Zlati este unul dintre specialiștii recunoscuți în domeniul dreptului penal al afacerilor și al criminalității informatice, domeniu care îmbină, într-un fel, și pasiunea sa inițială pentru tehnologie cu expertiza juridică dobândită de-a lungul carierei.

Exit mobile version