Ziua marii confruntări a sosit. Pe 28 august, la ora 2:40 dimineața (ora Marii Britanii), înotătorul român Avram Iancu a pornit de pe Shakespeare Beach într-o cursă-eveniment: dubla traversare a Canalului Mânecii, o provocare rezervată doar celor mai puternici. „Vreau să marchez acest ARC PESTE TIMP în același loc. Simt că pot și este singurul înot, în acest an, care îmi poate aduce emoția necesară fericirii, indiferent de rezultat. Mă întorc în locul care m-a consacrat. În plus, dedic acest efort, în exclusivitate, marelui meu înaintaș Avram Iancu, eroul nostru național. Este Anul oficial Avram Iancu, împlinindu-se 200 de ani de la nașterea sa și 10 ani de carieră pentru mine. Simțind că inimile voastre vor bate alături de inima mea, ce va fi mult încercată în cele 36 de ore de înot, voi căpăta putere. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a declarat înotătorul român.
În temerara sa cursă, care a fost prea dificilă pentru mulți înotători de elită (doar 37 au reușit să realizeze performanța pe care Avram Iancu o încearcă în 36 de ore), el va fi supravegheat de doi observatori oficiali desemnați de organizatori (Channel Swimming & Pilot Federation) pentru a monitoriza acest înot istoric și a întocmi documentația necesară omologării.
Pentru cei 59.000 de urmăritori ai paginii sale de Facebook, echipa lui Avram Iancu va transmite live cele mai importante momente ale acestei provocări.

