Deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu, continuă să se implice în susținerea proiectelor de infrastructură ale Clujului. Luni, 10 aprilie, deputatul trage un semnal de alarmă: Azi este termenul de depunere a ofertelor pentru drumul expres A3-Tureni! Urgentați analiza ofertelor și desemnarea câștigătorului.
„Azi este termenul de depunere a ofertelor pentru drumul expres A3-Tureni.
Având în vedere întârzierile de peste 7 luni și riscul de a pierde finanțarea prin POIM (expiră la final de 2023), fac un apel către autorități și CNAIR: 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚𝐭𝐢 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜as𝐭𝐢𝐠𝐚t𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢!
Lucrările trebuie să înceapă imediat! Suntem în această situație strict din cauza birocrației!” a anunțat Băltărețu.
Drumul expres va face legătura între Autostrada Transilvania și Tureni (DN 1) va avea o lungime de 5 kilometri, iar costul estimat este de 663 de milioane de lei cu o durată de construire de 18 luni. Profilul este de drum expres cu o lățime a benzii de circulație de 3,5 metri, un acostament lat de 2,25 metri și spațiu median de 3 metri lățime unde se montează separatoarele de sens.
La intersecția cu DN 1 va fi prevăzut un nod rutier tip trompetă. Traseul în plan: începe din autostrada A3, unde este amenajat un nod rutier tip trompetă simplă ce este prevăzut cu bretele de intrare ieșire cu câte două benzi pe sens:
- bretea Gilău – Tureni – lungime = 1.487 m;
- bretea Tureni – Turda – lungime = 1.052 m;
- bretea Turda – Tureni – lungime = 1.297 m;
- bretea Tureni – Gilău – lungime = 1.189 m;
Lungimea totală a bretelelor la nodul cu autostrada A3 este de 5,025 km.

