Biblioteca mobilă a ajuns şi în zona Şuncuius din Munţii Pădurea Craiului. Biblioteca a fost amenajată într-un „Igloo” amplasat în vecinătatea Postului Salvamont al Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor. Biblioteca conține peste 300 de cărţi.
Iniţiativa se încadrează într-un proiect mai amplu derulat de Asociaţia Exploratorilor Puşcaţii din Arad, având obiectivul principal de a implementa conceptul de NoMAD Library.
„Bibliotecile Mobile au ca scop principal promovarea cititului în natură pagină cu pagină și a dezvoltării cognitive. În această lume în care trăim, unde totul în jurul nostru este digitalizat și pe viteză, dorim să ne întoarcem în trecutul uitat, la activitățile simple dar care poartă valoare.
Prin acest proiect dorim să creăm oportunități publicului larg, iubitorilor de natură și tinerilor, oferindu-le motivația de a lectura și de a-și petrece timpul liber în natură, activitate care îi va ajuta in cele din urma şi în dezvoltarea personală” au anunțat membrii Asociaţiei Exploratorilor Puşcaţii din Arad.

PARTENERI: Parcul Natural Apuseni, Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor, Consiliul Județean Bihor, Primăria Comunei Pietroasa, Astreea, Arsat, Vechiul Cazinou, Colegiul Național Elena Ghiba Birta, Colegiul Economic Arad.
SPONSORI: HAI Extrusion, Webasto, Brenntag, Decathlon, DanEurotrans, Medinet Hygiene Consulting, Hennlich, Luar, Nagarro, Recycling Georgia, AgroTucudean, Clever Solution Point, BNB, Promun, Fabric016, Lgal Documents, Bulevard Print.