Site icon Apuseni Info

Braconaj piscicol în Hunedoara: peste 40 de kilograme de pește confiscate la Burjuc! Controale în Ilia, Burjuc și Zam!

Braconaj piscicol în Hunedoara: peste 40 de kilograme de pește confiscate la Burjuc! Controale în Ilia, Burjuc și Zam!

Polițiștii hunedoreni, împreună cu reprezentanți ai autorităților din domeniul pescuitului, au desfășurat o amplă acțiune pentru combaterea braconajului piscicol pe râurile din vestul județului Hunedoara. În urma controalelor, oamenii legii au confiscat peste 40 de kilograme de pește și mai multe unelte de pescuit interzise.

Acțiunea a avut loc în data de 10 aprilie 2026 și a fost organizată de polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Ordine Publică, alături de un reprezentant al Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Transilvania.

Controale în Ilia, Burjuc și Zam

Verificările au vizat zonele cu risc ridicat de pescuit ilegal din comunele Ilia, Burjuc și Zam.

În timpul controalelor desfășurate pe raza comunei Burjuc, polițiștii au identificat trei persoane care dețineau ilegal două unelte de pescuit de tip setcă, cu lungimi cuprinse între 34 și 47 de metri.

Peste 41 de kilograme de pește capturat ilegal

Cu ajutorul plaselor interzise, cei trei au capturat 21 de exemplare de pește din mai multe specii: șalău, plătică, crap sânger și scobar

Cantitatea totală de pește ridicată de polițiști a fost de 41,2 kilograme.

Uneltele și peștele, confiscate

Polițiștiii au ridicat în vederea confiscării cele două setci, precum și întreaga cantitate de pește găsită asupra persoanelor verificate.

Totodată, au fost deschise cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere sau utilizare a setcilor și a altor unelte de pescuit comercial de către persoane neautorizate, faptă prevăzută și sancționată de legislația în vigoare.

Acțiunile continuă

Autoritățile transmit că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, mai ales în zonele cunoscute pentru pescuit ilegal, pentru protejarea resurselor piscicole și combaterea fenomenului de braconaj.

Exit mobile version