Polițiștii arădeni au intervenit în urma apariției în spațiul public a unor imagini șocante care surprind un bărbat urmărind și lovind cu un ATV un animal sălbatic din specia căprior. Incidentul a avut loc pe un fond cinegetic din extravilanul localității Vinga, iar autorul a fost identificat și reținut.
Potrivit comunicatului transmis de Compartimentul Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Arad, în data de 16 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat cu privire la fapta bărbatului care ar fi urmărit și lovit animalul sălbatic folosind un vehicul de tip ATV.
La fața locului, oamenii legii au găsit un bărbat de 35 de ani, din Vinga, iar în portbagajul vehiculului a fost descoperit exemplarul de căprior ucis, care a fost ulterior predat Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Arad.
În urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal pentru braconaj.
Autoritățile reamintesc că faptele de braconaj constituie infracțiuni grave, sancționate de lege, și fac apel la cetățeni să sesizeze de urgență astfel de comportamente care aduc atingere faunei sălbatice și echilibrului natural.

