Site icon Apuseni Info

Campania de împădurire în 2022, pe 24.000 de hectare, începe Luna Pădurii, 15 martie-15 aprilie

Campania de împădurire în 2022, pe 24.000 de hectare, începe Luna Pădurii, 15 martie-15 aprilie

În acest an, prin cele două campanii de împădurire din primăvară și toamnă, o suprafață de aproape 24.000 de hectare, aflate atât în fond forestier de stat, cât și în fond forestier privat, va beneficia de regenerări.

„Luna Pădurii sau luna plantării arborilor debutează astăzi, 15 martie. Bazele conceptului de dezvoltare durabilă a pădurilor au fost puse în anul 1991, prin „Declaraţia de la Paris”, concept menit să atragă atenţia asupra faptului că oamenii pot distruge această componentă vie și pot afecta astfel mediul înconjurător.

În prezent, „Luna Pădurii”, care se desfăşoară anual în perioada 15 martie-15 aprilie, de peste 60 de ani, nu înseamnă numai plantarea arborilor, dar reprezintă și o bună ocazie de a întreprinde acţiuni de regenerare a pădurii şi conştientizare publică.

În ceea ce privește acțiunile de împădurire din acest an, acestea vor viza 7692 de hectare, din care peste 4700 de hectare aflate în fond forestier de stat și peste 2850 aflate de hectare în fond forestier privat.

Pe lângă lucrările de regenerare a pădurilor, naturale si artificiale, care se vor executa în 2022, Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva va efectua în fondul forestier proprietate publică a statului și lucrări de completare a plantațiilor înființate în anii anteriori, precum și lucrări de refacere a plantațiilor afectate de diverși factori dăunători (seceta, incendii, etc.).

Completările însumează 2756 hectare, din care 1735 hectare vor fi în fond forestier de stat și alte 983 hectare în fond forestier privat. De asemenea, 26 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin fonduri de la Administrația Fondului pentru Mediu, care vor putea fi accesate de consiliile județene.

De refacerea în urma calamităților vor beneficia pe parcursul anului 2022, 531 de hectare de pădure, dintre care 329 de hectare se află în fond forestier de stat și 143 de hectare în fond forestier privat. Alte 56 hectare de teren vor fi reconstruite ecologic prin intermediul Gărzilor Forestiere, în timp ce 4 hectare vor beneficia de reconstrucție ecologică prin intermediul consiliilor județene, cu finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Totodată, o suprafață de 10 hectare va fi împădurită conform art.30, alin. 1 din Codul Silvic, care stipulează că lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă” au anunțat oficialii Ministerului Mediului.

Exit mobile version