Conform usor surse ale Apuseni Info candidaturile lui Horea Șulea (Florești) și Viorel Matiș (Beliș) au fost respinse de către biroul electoral, vineri, 26 aprilie.
PSD Cluj este într-o situație dificilă în acest moment, liderii de la Cluj trebuind să caute două soluții de avarie, rapide, cu atât mai mult cu cât Viorel Matiș este primar în exercițiu în Beliș.
Vă reamintim, în 2022, Horea Șulea a pierdut definitiv procesul de recurs în casație care s-a judecat la ÎCCJ. Astfel, edilul a rămas cu condamnarea de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru corupție.
„Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii Zanc Florin Dumitru, Şulea Horia Petru şi Vancea Ioachim împotriva deciziei penale nr.612 din data de 23 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori, în dosarul nr.1785/211/2018. Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 februarie 2022”, arată soluția ÎCCJ.
Primarul comunei Beliș, Viorel Matiș, a rămas cu condamnarea de un an și patru luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită după ce Curtea de Apel Cluj a respins în 2020 apelul acestuia la sentința din aprilie a Tribunalului Cluj.
„Condamnă pe inculpatul MV, la pedeapsa de un an şi patru luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani. Se dispune confiscarea specială de la inculpat a sumelor de 200 euro şi 1000 lei consemnate pe numele acestuia la o bancă”, astfel suna sentința Tribunalului Cluj față de care Viorel Matiș a făcut apel la Curtea de Apel Cluj.

