Site icon Apuseni Info

Cât nu vor lucra bugetarii de la primăria Oradea în aceste zile? Care va fi programul din Sala Ghișeelor?

Cât nu vor lucra bugetarii de la primăria Oradea în aceste zile? Care va fi programul din Sala Ghișeelor?

Primăria Municipiului Oradea aduce la cunoștința cetățenilor modificările de program ale ghișeelor cu ocazia sărbătorilor de Anul Nou.

Astfel, în zilele de 1 și 2 ianuarie 2026, ghișeele din cadrul Centrului pentru relații cu publicul – Sala Ghișeelor, situată la parterul instituției, vor fi închise, ca urmare a zilelor libere legale.

În data de 31 decembrie, programul de lucru cu publicul va fi unul redus, ghișeele urmând să funcționeze în intervalul orar 08:00 – 14:00.

În celelalte zile lucrătoare, activitatea se va desfășura conform programului obișnuit: de luni până joi între orele 08:00 – 18:00, iar vinerea între 08:00 – 15:30.

Reprezentanții Primăriei Oradea le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și cooperare și îi încurajează să își planifice din timp demersurile administrative, ținând cont de acest program special.

Exit mobile version