Cătălin Măruță și-a început anul în locul în care se odihnește Arsenie Boca, Mănăstirea Prislop.
„Încep noul an cu o tradiție încărcată de binecuvântare! În prima zi a anului, am mers la Mănăstirea Prislop, la mormântul Părintelui Arsenie Boca. Un loc incărcat de liniște și rugăciune. Să aveți un an plin de pace și realizări!” a anunțat vedeta pe o rețea de socializare.
Mănăstirea Prislop este o mănăstire din România situată în apropierea satului Silvașu de Sus din județul Hunedoara. Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric,.
Din 1948 starețul mănăstirii a fost Arsenie Boca, iar după ce lăcașul s-a transformat în mănăstire de maici (la mijlocul anilor 1950), a rămas ca duhovnic, până în 1959, când comuniștii au risipit obștea și Părintelui Arsenie Boca i-au stabilit domiciliu forțat la București.
În 1976 mănăstirea a fost reînființată, ca mănăstire de maici, iar din 1991 a fost înființat aici, Seminarul Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina” (pentru călugărițe), cu o durată de școlarizare de cinci ani.
În ultimii ani un pelerinaj special are loc la Mănăstirea Prislopului, la mormântul Părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul așezământului monahal.
