În anul 2025, angajații din România vor beneficia de 17 zile libere legale, însă doar 13 dintre acestea vor cădea în timpul săptămânii, restul de 4 fiind în weekend. Situația este totuși mai favorabilă decât în 2024, când 7 zile libere s-au suprapus cu sfârșitul de săptămână, lăsând doar 10 zile de odihnă efectivă.
Pentru bugetari, există șansa ca unele zile libere să fie prelungite prin „punți” acordate de autorități, legându-le de weekend-uri, urmând să fie recuperate ulterior. În sectorul privat, anumite companii aleg să ofere o zi de concediu pentru a crea perioade mai lungi de relaxare și refacere.
Un exemplu în acest sens este data de 2 mai, care cade într-o vineri, oferind posibilitatea unei minivacanțe de patru zile, între 1 și 4 mai. O situație similară ar putea apărea și pe 3 ianuarie, care, de asemenea, este o zi de vineri, deschizând calea către un weekend prelungit.
Lista completă a zilelor libere din 2025
- 1 și 2 ianuarie 2025 – Anul Nou;
- 6 ianuarie 2025 – Boboteaza;
- 7 ianuarie 2025 – Sfântul Ioan Botezătorul;
- 24 ianuarie 2025 – Unirea Principatelor Române;
- 18 aprilie 2025 – Vinerea Mare;
- 20 aprilie 2025 – prima zi de Paște (duminică);
- 21 aprilie 2025 – a doua zi de Paște (luni);
- 1 mai 2025 – Ziua Muncii;
- 1 iunie 2025 – Ziua Copilului;
- 8 iunie 2025 – prima zi de Rusalii;
- 9 iunie 2025 – a doua zi de Rusalii;
- 15 august 2025 – Adormirea Maicii Domnului;
- 30 noiembrie 2025 – Sfântul Andrei;
- 1 decembrie 2025 – Ziua Națională a României;
- 25 decembrie 2025 – prima zi de Crăciun;
- 26 decembrie 2025 – a doua zi de Crăciun.

