Karate, jujitsu, taekwondo, kung fu sau wushu sunt termeni pe care publicul îi plasează frecvent în aceeași categorie, însă lumea artelor marțiale este mult mai diversă. Sensei Viorel Tătar, de la CS Budo Gym Cluj, explică modul în care pot fi înțelese diferitele discipline și de ce termenul „karate” este folosit adesea, în limbajul comun, într-un sens mult mai larg decât cel propriu. Pentru a înțelege diferențele, spune acesta, trebuie pornit de la conceptul general de arte marțiale și continuat cu familiile, originile și stilurile dezvoltate de-a lungul timpului.
Pentru cineva care nu practică un sport de luptă, granițele dintre diferitele arte marțiale pot părea greu de identificat. Termeni precum karate, taekwondo, jujitsu sau kung fu ajung uneori să fie utilizați pentru a descrie aproape orice disciplină în care sunt prezente tehnici de luptă.
În realitate, fiecare are propria istorie, propriile tehnici și principii, iar diferențele pot fi semnificative.
Sensei Viorel Tătar, de la CS Budo Gym Cluj, propune o explicație simplă: artele marțiale trebuie privite ca o „umbrelă” foarte mare, sub care se regăsesc numeroase discipline și stiluri.
„Lumea, când vorbește de karate, include tot acolo”
Una dintre confuziile întâlnite frecvent este folosirea cuvântului „karate” drept termen generic pentru artele marțiale.
„Hai să-l definim puțin, hai să-l așezăm în niște norme. Sigur, lumea, când vorbește de karate, include tot acolo. Începând de la stiluri diferite, Shotokan, taekwondo, jujitsu, orice. Este așa un fel de amalgam și, pe undeva, este normal să fie așa. Și spun karate. Acum, ca să punem puțin lucrurile în ordine…”, explică sensei Viorel Tătar.
Pentru publicul larg, asemănările vizibile dintre anumite discipline – echipamentul, centurile, tehnicile de lovire sau structura antrenamentelor – pot contribui la această confuzie.
Din perspectiva unui practicant, însă, diferențele sunt importante.
Artele marțiale, „umbrela” sub care se află numeroase discipline
Pentru a explica mai simplu organizarea acestui univers, Viorel Tătar face o comparație cu domeniul autovehiculelor.
Așa cum termenul „autovehicul” definește o categorie generală în interiorul căreia există numeroase tipuri și modele, sintagma „arte marțiale” poate fi privită drept categoria largă în care sunt cuprinse discipline provenite din culturi și tradiții diferite.
„Este o umbrelă mare, ca și cum am vorbi despre autovehicule. Este o umbrelă mare care se numește arte marțiale. După aceea vin ceea ce înseamnă stilurile de arte marțiale, care diferă”, explică reprezentantul CS Budo Gym Cluj.
Originea geografică și culturală reprezintă unul dintre criteriile importante prin care pot fi înțelese aceste diferențe.
Există arte marțiale japoneze, chineze, coreene, filipineze sau vietnameze, fiecare spațiu cultural dezvoltând, de-a lungul timpului, sisteme distincte de luptă.
Ce înseamnă „karate”
Karate este unul dintre cei mai cunoscuți termeni din universul artelor marțiale japoneze. Denumirea este asociată ideii de luptă cu „mâna goală”, adică fără utilizarea armelor.
În interiorul karate-ului s-au dezvoltat, la rândul lor, diferite stiluri, fiecare având particularități tehnice și metode proprii de pregătire.
Printre cele mai cunoscute se numără Shotokan și Kyokushin.
Această diversitate explică de ce simpla afirmație că o persoană „face karate” nu descrie întotdeauna în totalitate disciplina practicată. Stilul poate determina modul de antrenament, tehnicile asupra cărora se pune accent și regulile competiționale.
În același timp, universul artelor marțiale japoneze este mai larg decât karate-ul propriu-zis și include discipline distincte, cu propriile principii și tradiții.
De la artele marțiale japoneze la cele chineze
Dacă Japonia a oferit lumii numeroase sisteme de luptă devenite cunoscute la nivel internațional, China are o tradiție marțială extrem de bogată.
Viorel Tătar amintește aici termeni precum wushu și kung fu, asociați diferitelor sisteme și tradiții chinezești.
„După aceea este umbrela artelor marțiale chineze, unde este wushu, este kung fu, tot ce cuprinde partea de arte marțiale chineze”, explică sensei Viorel Tătar.
Și în acest caz, utilizarea unui singur termen poate ascunde o diversitate considerabilă. De-a lungul timpului au fost dezvoltate numeroase școli și stiluri, unele punând accent pe tehnicile de lovire, altele pe proiectări, control, mobilitate, utilizarea armelor tradiționale sau pe combinarea mai multor elemente.
Artele marțiale filipineze și vietnameze completează tabloul
Diversitatea nu se oprește la Japonia și China.
Asia de Sud-Est are propriile tradiții marțiale, unele dintre acestea devenind cunoscute și practicate în întreaga lume.
Sensei Viorel Tătar amintește artele marțiale filipineze, unde se regăsesc discipline precum Kali și Eskrima, dar și existența școlilor de arte marțiale vietnameze.
„Sunt arte marțiale filipineze, cum este Kali, cum este Eskrima. Sunt artele marțiale vietnameze. Sub umbrela aceasta mare a artelor marțiale intră diferite ramuri de arte marțiale, după care vin stilurile de arte marțiale”, arată acesta.
Prin urmare, termenul general de „arte marțiale” ascunde o adevărată hartă culturală. Disciplinele nu reprezintă doar metode diferite de luptă, ci sunt rezultatul unor contexte istorice și culturale distincte.
De ce apar atât de multe confuzii
Pentru publicul care privește artele marțiale din exterior, diferențele dintre discipline nu sunt întotdeauna evidente.
Kimono-ul sau alte uniforme asemănătoare, sistemele de centuri, salutul, disciplina din sala de antrenament și prezența tehnicilor de lovire pot crea impresia că toate aceste sporturi fac parte din același stil.
De aici apare tendința de a folosi „karate” drept denumire generală.
Explicația lui Viorel Tătar încearcă să inverseze această perspectivă: nu toate artele marțiale sunt karate, ci karate-ul reprezintă doar o parte a universului mult mai larg al artelor marțiale.
Iar în interiorul fiecărei familii există, la rândul său, o multitudine de stiluri și școli.
Mai mult decât tehnici de luptă
Diferențierea disciplinelor este importantă și pentru înțelegerea filosofiei din spatele lor. Artele marțiale nu sunt definite exclusiv prin lovituri, blocaje sau tehnici de apărare.
În funcție de stil și de școala practicată, pregătirea poate urmări dezvoltarea disciplinei, autocontrolului, coordonării, condiției fizice, capacității de concentrare și respectului față de partenerul de antrenament.
Unele sisteme au evoluat către sporturi competiționale, în timp ce altele păstrează într-o măsură mai mare caracterul tradițional sau componenta de autoapărare.
Tocmai această diversitate face dificilă introducerea tuturor disciplinelor într-o singură categorie simplificată.
Mesajul transmis de sensei Viorel Tătar, de la CS Budo Gym Cluj, este că primul pas pentru a înțelege această lume este folosirea corectă a termenilor: artele marțiale reprezintă marea familie, iar în interiorul acesteia se găsesc tradiții, discipline, ramuri și stiluri diferite, fiecare cu propria identitate.
