Mai multe inspectorate școlare județene din țară au transmis Ministerului Educației listele cu școli, grădinițe și licee ce urmează a fi comasate începând cu anul școlar 2025-2026, conform reglementărilor privind reorganizarea rețelei școlare.
În județul Hunedoara, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a propus reorganizarea a patru unități de învățământ, măsură discutată în prealabil cu autoritățile locale și transmisă spre aprobare Ministerului Educației.
Unitățile vizate de reorganizare
Potrivit inspectorului școlar general Maria Ștefănie, este vorba despre trei unități din municipiul Brad – o grădiniță cu program prelungit, Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” și Liceul Teoretic „Avram Iancu” – precum și Școala Gimnazială Nr. 7 din municipiul Petroșani.
În Brad au fost luate în calcul două scenarii:
- Comasarea celor trei unități într-una singură, cu personalitate juridică.
- Preluarea grădiniței de către Școala „Mircea Sântimbreanu”, care are deja un efectiv de aproximativ 600 de elevi.
„Este posibil ca prima variantă să fie agreată în final”, a precizat Maria Ștefănie.
În Petroșani, propunerea este ca Școala Gimnazială Nr. 7 să fie preluată de Colegiul Economic „Hermes”.
Reorganizare limitată în județ
„Faptul că în județul Hunedoara sunt doar patru unități de învățământ care vor fi reorganizate arată că autoritățile locale au înțeles că este mai bine să avem unități cu un efectiv de elevi mai mare, ceea ce asigură și resurse sporite”, a subliniat inspectorul școlar general.
Deși în orașul Aninoasa există o singură școală, cu mai puțin de 500 de elevi, aceasta va continua să funcționeze, conform legii, care prevede

