Cheile Albacului, abrupturi stâncoase, izvoare, izbucuri, săpate în calcare de apele Arieșului
Cheile Albacului, cunoscute și sub denumirea de Cheile Arieșului, alcătuiesc o arie protejată de interes național, din județul Alba, Munții Apuseni.
Rezervația naturală se întinde pe o suprafață de 35 de hectare. Aria protejată este inclusă în situl Natura 2000 – Munții Apuseni-Vlădeasa și reprezintă o formațiune de tip chei – abrupturi stâncoase, izvoare, izbucuri, săpate în calcare de apele Arieșului.
„Sunt primele care vă vor apărea în drum, după ce veți ieși din Albac spre Scărişoara. Se văd de departe, pentru că îşi înalţă crestele de piatră la peste 900 m altitudine. Şi le veți recunoaşte după lărgimea peisajului şi a şoselei, în ciuda faptului că sunt chei săpate în stâncă. Este uimitor să vezi cum şerpuieşte drumul printre versanţii repezi, care pornesc din marginea şoselei ca un coridor. Preţ de 4 km, cât ţin Cheile Albacului, râul de munte îţi fură privirea cu încolăcirea sa, unele meandre depăşind întoarceri de 180 de grade. Astfel, blocurile de calcar ale cheilor apar ca nişte uriaşi aplecaţi peste apă” arată Florian-Rareș Tileagă în viziteazaalbaiulia.ro
Rută acces: Alba Iulia – Abrud (DN 74) – Câmpeni (DN 74 A) – Scărișoara (DN 75)