Site icon Apuseni Info

Cinci legi extrem de importante pentru Ţara Moţilor

Cinci legi extrem de importante pentru Ţara Moţilor

Cinci legi extrem de importante pentru zonele montane au fost votate astăzi în Camera Deputaţilor, cele cinci proiecte de lege fiind iniţiate de senatorii şi deputaţii PSD. Deputaţii din zona Ţării Moţilor, Corneliu Olar (PNL), Horia Nasra (PSD) şi Cornel Itu, care este din Dej dar extrem de apropiat de zona moţilor, au susţinut direct proiectele.

„Legile vin în ajutorul locuitorilor şi din zona montană a Clujului, din Ţara Moţilor în general. Scopul celor cinci legi este facilitarea accesului la finanţare a investiţiilor pentru înfiinţarea unor centre, unităţi şi stâne.

De asemenea, suma de 1 miliard de euro acordată facilitării accesului la finanţare pentru producătorii şi crescătorii de animale din zona montană este binevenită!” a declarat deputatul Horia Nasra, preşedintele PSD Cluj.

Exit mobile version