Site icon Apuseni Info

Ciprian Păun avertizează: Creșterea impozitului pe dividende și pe profit va stimula practicile de evitare fiscală

Ciprian Păun avertizează: Creșterea impozitului pe dividende și pe profit va stimula practicile de evitare fiscală

Prezent în cadrul podcastului Horia Nasra Show, avocatul și conferențiarul universitar Ciprian Păun a tras un semnal de alarmă cu privire la starea economiei României, avertizând că lipsa unei direcții macroeconomice clare și măsurile fiscale incoerente riscă să conducă țara spre o criză severă în semestrul II al anului 2025 și începutul lui 2026.

Deficitul bugetar, o problemă profundă

Ciprian Păun a subliniat că România pornește cu un handicap serios: un deficit bugetar mare. Deși acest fenomen nu este unic în Europa, diferența constă în lipsa de viziune asupra gestionării lui: „Avem un deficit foarte mare, de acolo plecăm. Toată lumea clamează acest deficit, dar acest deficit îl au foarte multe state. Noi, nefiind în zona euro, avem totuși libertatea de a ne regla politicile monetare și fiscale. Din păcate, această libertate este puțin sau prost utilizată.”

Deși mulți privesc cu pesimism faptul că România nu a intrat încă în zona euro, avocatul consideră acest fapt o oportunitate, nu o tragedie. „Guvernatorul Mugur Isărescu a exploatat această poziție pentru a menține un echilibru macroeconomic prin inflație, curs valutar și controlul deficitului.”

Măsurile fiscale recente: superficiale și dezechilibrate

Avocatul a criticat noile măsuri fiscale anunțate de Guvern, considerându-le insuficiente și lipsite de viziune structurală: „Creșterea TVA cu două puncte procentuale va duce inevitabil la scăderea consumului. De asemenea, creșterea impozitului pe dividende și pe profit va stimula practicile de evitare fiscală: deduceri, externalizări, redistribuiri de profit.”

Mai mult, Păun a atras atenția asupra unui aspect ignorat adesea în dezbaterile publice: cheltuielile publice. „Scăderea acestora e un semnal pozitiv, dar rămâne doar o intenție, în contextul în care sinecurile, salariile nejustificate și structurile supradimensionate ale statului persistă.”

Criza instrumentelor de creștere economică

Punctul central al intervenției lui Ciprian Păun a fost analiza celor patru piloni principali care, în mod tradițional, susțin o economie sănătoasă: consumul, investițiile, fondurile europene și investițiile străine.

  1. Consumul: „Va scădea inevitabil odată cu majorarea TVA. Deja populația devine precaută, chiar înainte de implementarea efectivă.”
  2. Investițiile: „Privatele sunt puse pe pauză. Publice, temporizate. Niciuna nu funcționează acum ca motor de dezvoltare.”
  3. Fondurile europene: „Pe fonduri structurale, rata de absorbție e rușinos de mică – 6-9%. Pe PNRR, 26% din bani sunt nefolosiți.”
  4. Investițiile străine directe:Au scăzut cu 15% față de 2023. Semn clar de neîncredere în stabilitatea mediului economic românesc.”

Întrebarea cheie: cum generăm creștere economică?

„Noi nu avem perspectivă de creștere economică. Și dacă nu avem creștere economică, de unde vom colecta mai multe taxe și impozite?”, a întrebat retoric avocatul, adăugând că în lipsa unor mecanisme macroeconomice coerente, România riscă să nu-și poată onora angajamentele asumate în fața Uniunii Europene privind reducerea anuală a deficitului.

Păun a punctat și lipsa unor structuri guvernamentale de planificare macroeconomică pe termen lung: „Pe vremuri exista un centru de prognoză. Acum nu mai avem nimic. În Germania, SUA, Japonia există. În România? Deloc.”

Concluzia? România se confruntă cu o criză profundă a instrumentelor macroeconomice, avertizează Ciprian Păun. Măsurile fiscale punctuale și improvizate nu pot înlocui o strategie națională de dezvoltare economică. În lipsa acesteia, țara riscă să intre într-o spirală de stagnare economică, instabilitate fiscală și subdezvoltare instituțională. Mesajul avocatului este clar: România are nevoie urgentă de gândire macroeconomică, viziune pe termen lung și curaj administrativ.

Exit mobile version