Clubul Alpin Roman Cluj a anunțat de curând că weekendul trecut, lângă Poiana Horea au fost plantați puieți de molid în combinație cu zadă.
„Weekendul trecut, lângă Poiana Horea am plantat puieți de molid în combinație cu zadă. Ne-am străduit să-i plantăm conform indicațiilor primite, astfel încât munca noastră, a tuturor celor peste 130 de voluntari Clubul Alpin Roman Filiala Cluj și evozon să nu fie in zadar, iar peste câteva decade, parcela sărăcită de arbori în urma doborâturilor de vânt din 2017, să fie acoperită de o pădure falnică.
Sub instructajul și îndrumarea silvicultorilor Romsilva și al rangerilor PNA, am învățat despre tehnica de plantare, despre împădurirea spontană versus cea programată, despre ce sunt afidele și cum putem combate invazia lor.
Spre surprinderea noastră, parcela noastră de împădurit a fost evitată de aversele ce ne-au amenințat scopul nobil toată săptămâna dinaintea evenimentului. Am putut împăduri toată zona propusă, purtând cu fală tricourile realizate de către Louise Tanasă special pentru eveniment, iar în pauza de masă am savurat cu pofta sandwichurile oferite de către oamenii atenți de la Catunul Verde.
Le mulțumim partenerilor, Parcul Natural Apuseni și RNP Romsilva – Directia Silvica Cluj, dar și Asociației CERT Transilvania pentru implicarea și ajutorul lor.
Mulțumim tuturor participanților pentru efortul și dedicația lor!
Nu în ultimul rând, mulțumim sponsorului nostru, evozon, pentru aportul decisiv la realizarea acestui proiect. Vă așteptăm sâmbătă, 14 mai la a doua rundă de împădurit, de data aceasta în zona Padiș-Vărășoaia!” au anunțat cei de la Clubul Alpin Roman Cluj.
