Apuseni Info

Clujul devine, pentru al 15-lea an consecutiv, o referință pentru comunitatea de trail running din România și Europa de Est

Sâmbătă, 6 iunie 2026, la Buscat Resort, în stațiunea Muntele Băișorii, va avea loc ediția aniversară a msg Maraton Apuseni, unul dintre cele mai importante evenimente de alergare montană din România.

Ajuns la a 15-a ediție, evenimentul organizat de Clubul Alpin Universitar – Filiala Cluj în parteneriat cu .msg Romania și cu susținerea tehnică din partea La Sportiva reunește mii de alergători într-o experiență care îmbină competiția sportivă, natura și comunitatea.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Județul Cluj, este din nou, gazda uneia dintre cele mai pitorești maratoane internaționale montane din România, un eveniment care nu doar promovează sportul și frumusețea zonei montane a Clujului, ci și consolidează rolul social prin susținerea incluziunii persoanelor cu dizabilități.”

Ediția din 2026 a acestui eveniment sportiv organizat cu sprijinul Consiliului Județean Cluj și al Serviciului Public Județean-Salvaspeo Cluj, instituție subordonată forului administrativ județean, anunță o participare impresionantă, din peste 10 țări și propune un program complet de curse tehnice și populare, adaptate atât sportivilor de performanță, cât și alergătorilor amatori și, oficial de această dată, persoanelor cu dizbilități.

Competiția este una complexă și include mai multe tipuri de curse tehnice, precum:

Totodată, în cadrul competiției msg Maraton Apuseni vor fi incluse și curse populare și incluzive:

Înscrierile continuă până în 1 iunie, aici: https://maratonapuseni.ro/inscriere/

Ediția aniversară readuce provocarea dintre Stăuina Runcanilor și Vârful Pietrele Mărunte, un segment de 3,1 km cu +430 m diferență de nivel, unde vor fi desemnați Regele și Regina Muntelui 2026.

Exit mobile version