Atacul cu arme albe asupra lui Flaviu Tărău a ajuns joi, 29 octombrie, în ședința Consiliului Județean Cluj. Consilierul județean AUR Alexandru Curea a susținut că Poliția nu a reacționat la amenințările semnalate cu luni în urmă și a cerut implicarea Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP). Președintele CJ, Alin Tișe, a fost de acord ca ATOP să verifice cazul și să informeze consiliul.
„Orașul de cinci stele” și cuțitarii
Alexandru Curea a pornit de la faptul că județul are pârghii în structura care monitorizează activitatea Poliției: „Suntem membri ATOP și, cu atât mai mult, avem chiar și președinția ATOP”, a spus consilierul AUR, adăugând că CJ ar putea să-l aibă „alături de noi pe viitorul potențial prefect al județului (Alexandru Cordoș)”.
Apoi a descris incidentul, fără să-l numească în plen pe Flaviu Tărău, dar cu trimitere directă la cazul acestuia: „Este vorba despre un incident care s-a întâmplat în orașul de cinci stele, în județul de cinci stele: un cetățean al județului Cluj a fost tăiat cu bestialitate, a ajuns la Urgențe, a scăpat cu viață. Dar incidentul nu este unul singur. Toată presa vuiește despre cuțitarii Clujului.”
Consilierul a insistat că violența de stradă nu mai poate fi tratată ca o problemă izolată: „Într-un oraș de cinci stele, în cel mai important județ al țării, nu sunt normale aceste atitudini. Pentru că poate să fie vorba despre oricare clujean, despre orice cetățean al județului Cluj.”
„Poliția, se pare, pe acești cuțitari îi protejează”
Cea mai dură afirmație a lui Curea a vizat direct Poliția, deși consilierul a încercat să o nuanțeze „Nu e normal ce se întâmplă în municipiul Cluj-Napoca, iar Poliția, se pare, pe acești cuțitari îi protejează – în opinia mea politică. Nu vreau să acuz, spun doar ce ne-au sunat și ne-au încunoștințat cetățenii.”
Potrivit consilierului AUR, victima ar fi semnalat amenințările cu mult înainte de atac: „Acest cetățean a fost amenințat și au fost depuse plângeri, din câte știu și din ce am citit în presă, în urmă cu zece luni, în urmă cu opt luni. Au trebuit opt luni să treacă și tot nu s-a făcut nimic. După opt luni a fost tăiat în plin centrul Clujului.”
„Pentru o parcare ilegală există filmări”
Curea a pus în oglindă rapiditatea cu care sunt sancționate abaterile mărunte și lipsa de imagini în cazul unei agresiuni grave: „Pentru o parcare ilegală există filmări. Pentru un act de violență în care au vrut să-i taie gâtul, omul și-a băgat mâna și i-au tăiat tendonul, nu există filmări. Nimeni nu face nimic. Nu se poate așa.”
Consilierul a precizat că a ridicat subiectul pentru a-i informa pe colegii din ATOP și pe președintele Consiliului Județean.
Ce se știe despre atac
Incidentul a fost relatat în exclusivitate pe 26 octombrie de Ziar de Cluj. Potrivit acestuia, un grup de atacatori l-ar fi căutat inițial pe Tărău pe strada Piezișă, încercând să intimideze agenții de pază, iar ulterior acesta a fost atacat în zona Sălii Sporturilor. Presa locală a relatat că agresorii ar fi folosit cuțite și macete, iar Tărău a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe.
La UPU, Tărău a fost vizitat de un polițist care l-a întrebat dacă vrea să depună plângere, în condițiile în care, susține publicația, Poliția ar fi trebuit să se sesizeze din oficiu pentru tentativă de omor. Polițiștii s-ar părea că îi cunosc pe cei patru agresori, dar Tărău nu a depus plângere penală.
IPJ Cluj a transmis, într-un comunicat, că s-a sesizat din oficiu în urma unui apel la 112 din 25 octombrie, pentru tulburarea ordinii publice, și că cercetările continuă sub supravegherea procurorului.
Amenințările la adresa lui Tărău nu sunt noi: în februarie, mai mulți indivizi înarmați cu cuțite au fost filmați în fața blocului în care locuiește acesta, imagini publicate de presa clujeană.
Tișe: „Cerem ATOP-ului să facă o verificare”
Președintele Consiliului Județean, liberalul Alin Tișe, a recunoscut că instituția are posibilități limitate de a interveni direct în activitatea Poliției, dar a indicat ATOP drept canalul prin care județul poate cere explicații: „Cerem ATOP-ului să facă o verificare, să ne dea o informare, pentru că noi nu putem decât [să trimitem o] adresă către Poliție.”
Tișe a explicat de ce consideră ATOP calea potrivită: „Cerem ATOP-ului, care este forma noastră asociativă pe care am constituit-o – acolo putem trasa directive – ca să aflăm exact ce s-a întâmplat.”
Discuția s-a încheiat cu acordul președintelui CJ, urmând ca ATOP să analizeze cazul și să prezinte o informare.
ATOP este organismul consultativ, constituit la nivel județean, care are rolul de a contribui la buna funcționare a Poliției și de a urmări modul în care aceasta își îndeplinește atribuțiile; din el fac parte și consilieri județeni. Declarațiile vin într-un moment în care Prefectura Cluj, instituție care ar trebui să coordoneze și ea efortul de ordine publică, este fără conducere: prefectul Maria Forna și subprefectul Flaviu Udrea și-au dat demisia pe 20 octombrie, după învestirea Guvernului condus de Luca Niculescu, iar celălalt post de subprefect era deja vacant.

