Cod galben de inundații în zona Munților Apuseni: Risc de inundații în zona râurilor Someșu, cele trei Crișuri și Arieș.
Hidrologii spun că având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarea zi, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe mai multe râuri din țară, inclusiv Someșul Mic, Criș și Arieș.
Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Cluj, Bihor, Hunedoara, Caraş – Severin, Suceava şi Neamţ, arată INHGA. „Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă”, arată hidrologii.

