Un cod portocaliu de vreme severă este în vigoare pentru Munții Apuseni și județul Hunedoara, în intervalul 02 ianuarie, ora 10:30 – 03 ianuarie, ora 22:00, potrivit avertizărilor meteorologice emise de autorități.
În intervalul menționat sunt așteptate:
- precipitații moderate cantitativ;
- intensificări ale vântului;
- viscol la munte;
- depunerea unui strat consistent de zăpadă;
- formarea poleiului pe alocuri.
Temporar, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, iar local se vor acumula cantități de apă cuprinse între 15 și 30 l/mp. La munte, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare, urmând să se depună un strat consistent de zăpadă, cu grosimi estimate între 20 și 50 de centimetri.
În zonele deluroase, precum și în Transilvania și Maramureș, vor predomina lapovița și ninsoarea, stratul de zăpadă fiind estimat la 5–15 centimetri. Pe alocuri, precipitațiile mixte pot favoriza apariția poleiului, ceea ce va îngreuna condițiile de trafic.
Vântul va prezenta intensificări semnificative la munte, cu rafale ce vor depăși 70–80 km/h, în special la altitudini mari, unde ninsoarea va fi viscolită temporar. Intensificări ale vântului sunt prognozate și în zonele joase din Moldova și Dobrogea.
Pe parcursul zilei de vineri, 2 ianuarie, vântul se va intensifica și în Banat, Crișana, nord-estul Muntenia și pe arii restrânse în Transilvania, cu viteze în general de 40–50 km/h. În nord-vestul și centrul țării, ninsoarea va fi temporar viscolită.
Meteorologii avertizează că până vineri, 9 ianuarie, temporar vor fi precipitații în toate regiunile țării, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate. Condițiile meteo vor rămâne dificile, în special în zonele montane și deluroase.
Autoritățile recomandă prudență maximă în deplasări, echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru iarnă și evitarea traseelor montane în perioada de manifestare a fenomenelor periculoase.

