Site icon Apuseni Info

Cod Roșu de caniculă până la 1 iulie: Temperaturile vor ajunge la peste 40 de grade în Alba, Hunedoara, Arad, Bihor și Cluj

Cod Roșu de caniculă până la 1 iulie: Temperaturile vor ajunge la peste 40 de grade în Alba, Hunedoara, Arad, Bihor și Cluj

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roșu de caniculă, valabilă în intervalul 29 iunie, ora 10:00 – 1 iulie, ora 10:00, pentru cea mai mare parte a țării. Meteorologii avertizează că urmează două zile cu temperaturi extreme, disconfort termic deosebit de accentuat și nopți tropicale, în condițiile în care valorile termice se vor apropia sau chiar vor egala recordurile absolute ale lunii iunie.

Avertizarea vizează regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, Oltenia și jumătatea vestică a Munteniei, unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 41 de grade Celsius, cele mai ridicate valori urmând să fie înregistrate în Banat și Crișana.

Pe lângă căldura excesivă din timpul zilei, meteorologii atrag atenția și asupra nopților tropicale, când temperaturile minime vor rămâne, în general, între 17 și 25 de grade, fără ca aerul să se răcorească suficient. În aceste condiții, organismul este supus unui stres termic prelungit, iar riscul apariției problemelor de sănătate crește semnificativ.

De asemenea, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, ceea ce înseamnă un disconfort termic extrem, resimțit mai ales în marile orașe și în zonele cu umiditate ridicată.

Meteorologii precizează că, în după-amiaza și seara zilei de marți, vremea va deveni instabilă, în special în zonele de deal și de munte, unde sunt posibile averse torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Autoritățile recomandă populației să evite deplasările în intervalele cu temperaturi maxime, să consume suficiente lichide, să evite expunerea prelungită la soare și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice, cele mai vulnerabile în timpul valurilor de căldură.

Exit mobile version