Consiliul Județean Cluj a aprobat Planul operativ de acțiune și intervenție în timpul iernii pe drumurile județene, valabil până la data de 30 aprilie 2027.
În acest context, forul administrativ județean a analizat și a clasificat întreaga rețea de drumuri județene, în lungime de circa 1.240 de km, pe niveluri de viabilitate, stabilind procedurile standard de intervenție pe durata sezonului rece.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Încheierea contractelor subsecvente cu prestatorii serviciilor de deszăpezire și aprobarea acestui plan de intervenție constituie pași esențiali pentru gestionarea optimă a drumurilor județene în sezonul rece. Vom urmări situația îndeaproape, inclusiv prin monitorizări GPS, pentru ca societățile responsabile cu deszăpezirea să intervină prompt iar pe drumurile județene să se poată circula în cele mai bune condiții”.
Planul de intervenție stabilește, în principal, lista drumurilor județene clasificate pe cele patru niveluri de viabilitate, în funcție de care se stabilește ordinea şi timpul în care se intervine, operațiunile care se execută, tipurile și cantitățile de materiale utilizate, etc. De asemenea, documentul stabilește intervalele de timp necesare intervenției, modul de conducere și coordonare a acțiunilor, sistemul de informare a factorilor implicați, numărul bazelor de deszăpezire ce vor trebui să funcționeze pe fiecare lot de drumuri, numărul de utilaje și mijloacele de transport folosite, cantitățile și tipurile de materiale, carburanți, etc.
În ceea ce privește cantitățile de materiale prevăzute de Consiliul Județean și destinate prevenirii și combaterii poleiului și a gheții pe perioada de iarnă, acestea sunt de 21.000 de tone de materiale antiderapante, 12.600 de tone de sare, respectiv 2.500 de tone de clorură de calciu, acestea putând fi suplimentate, în caz de nevoie. De asemenea, prestatorii serviciilor de deszăpezire vor mai trebui să monteze peste 25.800 de metri de parazăpezi, în zonele care necesită acest lucru.

