Site icon Apuseni Info

Consiliul Județean Arad: Ne dorim să deschidem o altă perspectivă de dezvoltare pentru stațiunea Moneasa!

Consiliul Județean Arad: Ne dorim să deschidem o altă perspectivă de dezvoltare pentru stațiunea Moneasa!

Executivul Consiliului Județean Arad a anunțat că se dorește deschiderea unei alte perspective de dezvoltare pentru stațiunea Moneasa.

Consiliul Județean Arad lucrează la cinci legături noi cu județele limitrofe. Patru dintre ele sunt cu județul Timiș, iar pe unele se circulă deja. A cincea este legătura cu județul Bihor prin care ne dorim să deschidem o altă perspectivă de dezvoltare pentru stațiunea Moneasa. Valoarea lucrărilor pe cele cinci legături noi cu județele Timiș și Bihor este de aprox. 150 milioane lei. Lungimea drumurilor județene modernizate/reabilitate sau pe anumite tronsoane construite chiar de la zero este de aprox. 75 km.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean, precizează că: ,,Realizarea legăturilor cu județele limitrofe este importantă pentru mobilitatea forței de muncă sau în cazul stațiunii Moneasa pentru a lega un obiectiv de interes județean de un drum care poate asigura un flux mai mare de vizitatori”.

Exit mobile version