În ședința Consiliului Local Cluj-Napoca de luni, 7 aprilie 2025, consilierii locali au dezbătut tensiunile generate de incidentul violent petrecut după derby-ul dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, care a implicat agresarea unor tineri. Discuțiile au adus în prim-plan nevoia de măsuri concrete pentru descurajarea comportamentelor violente, dar și pentru promovarea valorilor de respect și toleranță în comunitate.
Consilierul local UDMR, Azzola Katalin, a evidențiat importanța respectării drepturilor fundamentale și a condamnat orice formă de intimidare sau violență. Ea a subliniat că utilizarea limbii materne este un drept garantat și că astfel de incidente nu reflectă valorile comunității clujene: „Înțelegem și respectăm concluziile preliminare ale autorităților potrivit cărora acest incident nu ar fi avut caracter etnic. Cu toate acestea, considerăm important să reafirmăm că folosirea limbii materne, fie ea română, maghiară sau orice altă limbă, este un drept fundamental, garantat prin legislația națională și europeană. Orice formă de intimidare sau violență, indiferent de motivație, este de neacceptat într-o societate democratică”
@cluj.1 Azzola Katalin a condamnat public actele de violență de la meciul CFR – ”U” #cluj #clujnapoca #cfrcluj #universitateacluj #azzolakatalin ♬ sunet original – Cluj 1
Primarul Emil Boc a condamnat ferm orice formă de violență, indiferent de contextul în care apare: „Aș vrea să reiterez că am respins întotdeauna și resping orice formă de violență, indiferent unde se manifestă, în orice domeniu, inclusiv în cel fotbalistic (…) Clujul este ceea ce este pentru că am reușit împreună, clujenii – români, maghiari și ceilalți care sunt aici, să clădim o comunitate bazată pe valorile europene ale toleranței, ale respectului reciproc, ale înțelegerii și ale promovării acelor lucruri care ne unesc și nu ne dezbină”.
@cluj.1 În Cluj-Napoca nu există tensiuni între români și maghiari #cluj #clujnapoca #clujnapoca_city #romani #maghiari #boc #emilboc ♬ sunet original – Cluj 1
Emil Boc a mai subliniat că autoritățile abilitate au concluzionat că incidentul nu a avut un caracter etnic și a apreciat reacția promptă a organelor de ordine și a clubului Universitatea Cluj, care s-a delimitat public de orice act de violență.
Consilierii locali Adriana Cristian (USR), Aurelia Cristea (PSD) și Călin Cozma (AUR) au exprimat, de asemenea, poziții ferme împotriva violenței și au subliniat necesitatea unor măsuri concrete pentru prevenirea unor astfel de incidente în viitor. Aceștia au propus inițiative menite să promoveze respectul reciproc și conviețuirea pașnică între susținătorii echipelor sportive din oraș.
Consiliera USR Adriana Cristian a propus legislativului local ca o parte mică a fondurilor nerambursabile acordate de municipiu cluburilor să fie alocată pentru campanii de descurajare și prevenire a agresivității: „Trebuie să facem puțin mai mult decât să condamnăm acest comportament violent și vă sugerez să luăm în calcul ca alocarea fondurilor nerambursabile să fie condiționată și de inițierea, de către cluburile sportive, a unor programe de combatere a violenței. (…) Este necesar să derulăm campanii de prevenire, în care cluburile sportive să fie implicate activ în reducerea comportamentelor agresive. Acestea trebuie să dispună de resurse financiare pentru a crea campanii, spoturi publicitare, materiale tipărite și alte acțiuni de informare. O parte simbolică – poate 1-2% din fonduri – ar trebui alocată special pentru acest scop”.
@cluj.1 Consilierul local Adriana Cristian propune campanii anti-violență în cadrul cluburilor sportive de fotbal CFR și ”U” Cluj #cluj #clujnapoca #clujnapoca_city #ucluj #universitateacluj #cfrcluj #adrianacristian ♬ sunet original – Cluj 1
Aurelia Cristea (PSD) a cerut un parteneriat între autorități, cluburi și societate civilă pentru promovarea unui climat de respect și siguranță în sport, pentru a crea acel climat potrivit pentru a se merge pe stadion cu familia, inclusiv cu copiii: „Am constatat, din participarea sporadică la meciurile de pe Cluj Arena, că există, în afara violenței fizice, și o violență verbală (…) Mi-aș dori să vedem arenele noastre sportive pline de familii cu copii. Familiile nu pot să își ducă copiii într-un mediu cu o agresivitate verbală greu de descris, o știm împreună”.
@cluj.1 Consilierul local Aurelia Cristea dorește ca derby-urile CFR – ”U” Cluj să se desfășoare în siguranță și la stadion să vină familiile și copiii #cluj🇹🇩 #clujnapoca #universitateacluj #cfrcluj #stadion #aureliacristea #cluj ♬ sunet original – Cluj 1
Călin Cosma, consilier local AUR, a lansat un apel la echilibru și i-a cerut lui Emil Boc să fie mai aproape de CFR Cluj, cerință care s-a transformat într-un dialog spumos între consilierul local și primarul Clujului.
– „ Domnule primar, aici mă adresez direct dumneavoastră, pentru că sunteți cel mai vizibil și cel mai important om din urbea noastră, mi-aș dori sincer să mai participați și la meciurile CFR-ului, nu doar când joacă cu Universitatea Cluj și să susținem și CFR Cluj în tribună. Cred că prezența dumneavoastră acolo ar putea aduce o liniște între cele două galerii” (Călin Cozma)
– „Cred că m-ați văzut, am fost și la CFR pe stadion, aveți imagini cu mine cu fularul vișiniu, nu cred că este o noutate. În rest, îmi fac programul nu după dispoziția dumneavoastră, ci după programul meu mi-l fac, nu am nevoie de aprobare de la dumneavoastră ca să decid ce fac deseară” (Emil Boc)
@cluj.1 Dialog spumos între consilierul local Călin Cozma și primarul Emil Boc. Consilierul local îl invită la meciurile CFR Cluj #cluj #clujnapoca #cfrcluj #boc #emilboc #calincozma ♬ sunet original – Cluj 1
De ce a pornit discuția în Consiliul Local ?
Apuseni Info vă reamintește că un bărbat a fost reținut sâmbătă de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzat că a agresat doi tineri de 19 ani, de etnie maghiară, în Parcul Central din Cluj-Napoca, la finalul meciului dintre Universitatea Cluj și CFR Cluj, desfășurat luni, 31 martie. Potrivit anchetatorilor, bărbatul – suporter al echipei Universitatea Cluj – se afla împreună cu un grup de alte șapte persoane în momentul agresiunii. Incidentul a continuat pe Splaiul Independenței, unde individul a aruncat cu o sticlă care l-a rănit în zona feței pe unul dintre suporterii CFR. Polițiștii au extins cercetările și asupra celorlalte persoane implicate, șapte adulți cu vârste între 25 și 35 de ani, precum și un adolescent în vârstă de 16 ani.

